Halep, vedeta zilei în tenis: presa mondială analizează știrea începutului de săptămână despre Simona

Halep, vedeta zilei în tenis: presa mondială analizează știrea începutului de săptămână despre Simona

Simona Halep (32 de ani) simte, din nou, vibrațiile participării la un turneu WTA de nivel înalt. Ceea ce părea un vis interzis până acum trei săptămâni, când constănțeanca era suspendată și cu perspective de a reveni în circuit abia pe 6 octombrie 2026. Sau, mai bine zis, amenințată cu o retragere din activitatea sportivă, având în vedere că pedepasa de la Sport Resolutions, dacă ar fi fost menținută de TAS, ar fi obligat-o pe „Simo“ să recurgă la o astfel de decizie extremă.

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open. FOTO: Arhiva Adevărul

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open. FOTO: Arhiva Adevărul

Acum însă, Halep e la câteva ore distanță de revenirea pe teren. La Miami Open, unde calificările se vor încheia astăzi, urmând ca meciurile din turul I să se joace marți și miercuri. Iar în această fază, duelul-vedetă e cel în care se vor înfrunta Simona Halep și Paula Badosa (Spania, 26 de ani, 80 WTA). Iar asta din „vina“ jucătoarei din România! Pentru că lumea tenisului e curioasă să vadă în ce formă se află Halep, după ce a fost ținută departe de tenis, timp de un an și jumătate.

Interesul uriaș pentru confruntarea Halep – Badosa se vede și în felul în care presa mondială a relatat, pe larg, despre acest duel de la Miami Open. Digi Sport a cules cele mai importante avancronici ale meciului din presa internațională.

*Marca (ziar spaniol): Paula Badosa debutează la Miami Open împotriva Simonei Halep. Românca revine în competiție, după testul pozitiv care a ținut-o departe de tenis din august 2022. Simona Halep își va face revenirea oficială în circuit împotriva Paulei Badosa. Ambele meciuri dintre cele două au fost câștigate de Halep, în 2022. Acum, trebuie să o vedem pe Badosa la treabă în fața unei adversare însetată să revină acolo unde a fost odată și să-și demonstreze nevinovăția cu victorii.

*Mundo Deportivo (ziar spaniol): Tragere la sorți explozivă la WTA 1000 Miami pentru Paula Badosa, care va încerca să joace din nou, după ce a lipsit de la Indian Wells. Badosa nu a mai jucat din 19 februarie, de la Dubai, când a fost nevoită să abandoneze din cauza problemelor la spate. N-a reușit să revină la Indian Wells, unul dintre turneele ei preferate, acolo unde a obținut cel mai mare succes din carieră - titlul, în 2021. Va încerca să revină la Miami, deși tragerea la sorți a fost explozivă pentru ea: o va întâlni pe Simona Halep, fost lider mondial, cu două titluri de Grand Slam în palmares, Wimbledon 2018 și Roland Garros 2019.

*Site-ul Tennisuptodate: Simona Halep va reveni pentru prima dată în circuit din august 2022, iar dubla campioană de Grand Slam reprezintă unul dintre principalele puncte de atracție ale turneului de la Miami. Halep, care a fost testată pozitiv pentru substanța Roxudustat, a avut o interdicție de patru ani redusă la 9 luni de TAS, iar asta le-a transmis fanilor mesaje mixte, unii fiind foarte bucuroși de revenirea ei, iar alții simțind că se creează un precedent periculos. Având în vedere numele ei mare, Simona a primit imediat un wild-card de la directorul turneului, James Blake, pentru Miami Open. Ca urmare, ea s-a întors imediat în circuit, deși mulți așteaptaau o revenire abia în sezonul de zgură. Simona Halep va avea un tablou greu la Miami, cu Paula Badosa, care țintește o revenire la nivelul optim după accidentările recente, adversară în primul tur. Dar dacă trece peste asta, urmează Aryna Sabalenka și apoi ar putea fi Caroline Wozniacki, în turul 3, dacă Simona produce surpriza. Halep a fost așadar pusă pe jar, încă de la primul turneu de după revenire.

*Site-ul oficial WTA: După ce a primit un wild card, Simona Halep joacă primul ei meci de la US Open 2022 încoace. Recordul ei în directele cu Badosa e spectaculos: 2-0, fără să piardă mai mult de trei game-uri într-un set în fața jucătoarei din Spania. În turul 2, Aryna Sabalenka va întâlni învingătoarea dintre fostul număr 2 mondial, Paula Badosa, și fostul lider mondial, Simona Halep. În turul 3, învingătoarea ar putea să o întânească pe Caroline Wozniacki, un alt fost număr 1 WTA, care a revenit după concediul de maternitate de trei ani.

*Site-ul Puntodebreak: Paula Badosa ajunge la Miami Open 2024 după ce a părăsit Indian Wells din cauza unor probleme la spate. Sportiva din Spania nu va avea deloc o misiune ușoară la acest turneu, în care debutează împotriva Simonei Halep, care revine în circuit după o perioadă de suspendare pentru dopaj. Dacă o va învinge pe româncă, lucrurile nu vor sta nici pe departe ideal pentru Paula, întrucât prietena ei, Aryna Sabalenka, ar fi adversara din turul următor. În aceeași parte de tablou sunt și alte adversare la fel de complicate, precum Victoria Azarenka sau Elena Rybakina.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri