Halep suferă în tăcere: Oportunitate financiară uriașă, ratată din cauza suspendării
Simona Halep (31 de ani, 36 WTA) își vede clasamentul făcut praf, după cum Adevărul a arătat aici, dar pierde și oportunități financiare uriașe din cauza suspendării pentru dopaj. Acum, ea va rata și turneul de la Wimbledon, care tocmai a anunțat niște premii-record pentru 2023. Atenție: vorbim despre o întrecere preferată a Simonei! În 2019, ea a cucerit trofeul la All-England Club, iar în 2014 și 2022 a avansat până în semifinale.
În acest an, Grand Slam-ul pe iarbă din perioada 3-16 iulie oferă premii record de 44,7 milioane de lire sterline, cu 11,2% mai mari decât în 2022, au anunţat organizatorii de la All England Lawn Tennis Club (AELTC), citaţi de Reuters.
Câştigătorii şi finaliştii probelor de simplu, atât la fete cât şi la băieţi, vor încasa 2,35 milioane de lire sterline, respectiv 1,175 milioane de sterline, revenind la nivelul record din 2019. În 2021, cecul pentru învingător scăzuse la 1,7 milioane de lire sterline şi a crescut apoi în 2022 la 2 milioane de lire sterline.
Premiile pentru tabloul de calificări au înregistrat o creştere de 14,5% faţă de anul trecut, unde în primul tur suma pentru învins este de 12.750 de lire sterline, care urcă la 36.000 de lire sterline pentru eliminarea în turul trei.
Fiecare jucător învins în primul tur pe tabloul principal va pleca acasă cu 55.000 de lire sterline, cu 10% mai mult ca anul trecut.
''Ambiţia noastră a fost să revenim a premiile pentru campionii şi finaliştii de a simplu la nivelul din 2019, înainte de pandemie, şi să oferim o susţinere meritată pentru jucătorii eliminaţi în primele tururi. Suntem încântaţi că oferim premii record jucătorilor care concurează la turneu în acest an, cu o creştere de două cifre la majoritatea evenimentelor noastre'', a spus într-un comunicat preşedintele AELTC, Ian Hewitt.
Jucătorii eliminaţi în turul secund vor încasa câte 85.000 de lire sterline, iar cei care pierd în turul trei vor primi 131.000 de lire sterline. Sfertfinaliştii vor fi răsplătiţi cu câte 340.000 de lire sterline, iar semifinaliştii cu 600.000 de lire sterline.
Sursa: adevarul.ro