Halep revine în tenis la Miami: când va juca primul meci și în ce fază poate da de Sorana Cîrstea

Halep revine în tenis la Miami: când va juca primul meci și în ce fază poate da de Sorana Cîrstea

În primul rând, trebuie spus că la Miami Open au fost acceptate pe tablou patru românce: Sorana Cîrstea (22 WTA), Ana Bogdan (65 WTA), Jaqueline Cristian (82 WTA) și Simona Halep (fără clasament).

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open, în turul I

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open, în turul I

Primele trei au ajuns pe lista participantelor datorită locurilor ocupate în ierarhia mondială, în timp ce Halep a beneficiat de un wild-card (n.r. – invitație) primit din partea organizatorilor. În aceeași situație cu Simona se află și alte trei nume grele din tenisul feminin: Emma Răducanu (250 WTA), Venus Williams (487 WTA) și Caroline Wozniacki (204 WTA).

Revenind la sportivele din România, Sorana Cîrstea (34 de ani pe 7 aprilie) beneficiază de statutul de cap de serie, grație locului ocupat în clasamentul WTA. Drept urmare, va avansa direct în turul II. De aceea, e imposibil un meci cu Simona Halep în prima zi a turneului, dar n-ar fi exclus ca „Sori“ și „Simo“ să ajungă față în față în turul II în ceea ce ar fi un duel fantastic pentru iubitorii tenisului din țară.

Potrivit Eurosport, tragerea la sorți, care va stabili traseul de la Miami Open, va avea loc duminică, 17 martie. Simona Halep va juca apoi, marți, 19 martie, în turul I. Aici, „Simo“ ar trebui să aibă un meci accesibil, în condițiile în care, pe lângă Sorana Cîrstea, cap de serie, vor lipsi și alte vedete aflate în aceeași situație. Vorbim despre Swiatek, Sabalenka, Gauff, Rybakina, Pegula, Jabeur sau Ostapenko, toate urmând să debuteze direct în turul II.

30.050

de dolari va primi Simona Halep pentru prezența pe tabloul Miami Open, în turul I.

Halep la Miami Open

Ediție Rezultat

2021 Turul III

2019 Semifinale

2018 Turul III

2017 Sferturi

2016 Sferturi

2015 Semifinale

2014 Turul II

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!