Halep, printre cele mai bogate românce: Suma din contul ei bancar, suficientă pentru șapte vieți

Halep, printre cele mai bogate românce: Suma din contul ei bancar, suficientă pentru șapte vieți

Simona Halep (32 de ani) e compătimită acum de mulți pentru drama sportivă pe care o trăiește, odată cu suspendarea ei de 4 ani în cazul de dopaj în care a fost implicată după US Open 2022. Și, într-adevăr, vorbim despre o lovitură grea pentru că, inclusiv dacă își va dovedi nevinovăția printr-un miracol, „Simo“ va rămâne cu imaginea șifonată. Pentru simplul motiv că acest caz s-a lungit și s-a mediatizat foarte mult.

Simona Halep

Simona Halep

Și, totuși, dacă aruncăm o privire de ansamblu asupra carierei Simonei Halep, ajungem la concluzia că, inclusiv acum, ea are suficiente motive de mulțumire. În primul rând, și cu suspendarea în cazul de dopaj, trofeele ei rămân. Și sunt multe! 24 în total, iar două dintre ele sunt de Grand Slam. Apoi, trebuie să ne aducem aminte de cele 64 de săptămâni petrecute de „Simo“ în fotoliul de lider mondial. Și, nu în ultimul rând, de faptul că Halep a avut norocul de a fi contemporană cu una din cele mai profitabile perioade din istoria tenisului! Când premiile acordate de organizatori sunt din ce în ce mai mari.

Când ne uităm pe clasamentul all-time al banilor în tenisul feminin, vedem că Simona ocupă locul 3 aici, imediat după surorile Williams. Ceea ce e o performanță financiară extraordinară:

1. Serena Williams 94.816.730 de dolari

2. Venus Williams 42.595.397 de dolari

3. Simona Halep 40.203.437 de dolari

4. Maria Șarapova 38.777.962 de dolari

5. Petra Kvitova 37.252.032 de dolari

La liniștea financiară a Simonei, dar și familiei sale s-a referit și Dumitru Dragomir, în dialog cu Fanatik. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a dezvăluit că Simona are aproximativ 35-40 de milioane de euro în cont. Asta fără să luăm în calcul și investițiile ei mari în diferite domenii, cum sunt imobiliarele.

Ce a declarat Dumitru Dragomir?

*Halep și-a vândut casa, să-și ia alta mai frumoasă. Are vreo 35-40 de milioane de euro în cont. Familia ei e de respectat, îi cunosc. Ăia și-au vândut casa pentru antrenamente, când era ea pe rampa de lansare. Și-au vândut casa să o susțină financiar. Tatăl ei este un domn, mama ei o doamnă. Halep e o doamnă, ține minte! La un părinte adevărat nu există risc în a face bine, nu există nici risc, nici pierderi, nimic, când ajuți copilul.

*Ce e mai scump în viața asta? Copilul. Nu sunt părinți ăia care n-au grijă de copii. Băi fraților, vreau nepoții mei să plece de pe altă platformă, pentru asta mă lupt. Copiii tăi să învețe carte, să fie sănătoși și să le dai o stare materială în care să nu fie slugile altora. Marii academicieni, de ce au învățat carte? Pentru un trai mai bun.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...