Halep: Muguruza a jucat mult mai bine decât mine

Halep: Muguruza a jucat mult mai bine decât mine

Simona Halep a declarat, duminică, după meciul pierdut în fața Garbinei Muguruza, că jucătoarea spaniolă a jucat mult mai bine decât ea și a meritat victoria.

Halep a mai spus că a avut emoții, dar a acuzat și o durere de cap.

"Au fost emoții foarte mari. Din păcate nu mă pot detașa. Când joc pentru echipă sunt foarte emoționată și am o presiune foarte mare, dar nu vreau să dau vina pe acest lucru. A fost mai bună, a jucat mult mai agresiv și mult mai bine decât mine astăzi. Eu am jucat destul de scurt, nu am jucat ceea ce trebuia să joc ca să o înving. A fost o zi mai dificilă pentru mine, dar merg înainte și sper să progresez să pot s-o bat în viitor. Muguruza este o jucătoare puternică, joacă foarte bine, o să aibă un viitor foarte bun și va fi o adversară foarte dificilă în viitor", spus Halep.

Ea a mai spus că ieșirile nervoase din timpul meciului se datorează emoțiilor.

"Stilul meu este să mă manifest, să-mi dau drumul să scap de emoții. Mi-a fost și rău un pic înainte de meci, probabil de la tensiune, mă durea capul, dar asta este. Am încredere că încet, încet, am să ajung la un nivel cât mai bun în meciurile pe echipe", a precizat Halep.

Jucătoarea și-a exprimat încrederea că România își poate apropia victoria în meciul cu Spania.

"Eu zic că avem o șansă. Sunt sigură că Irina va câștiga meciul ei, iar la dublu avem o echipă foarte puternică. Sper din tot sufletul să câștige la dublu, pentru că îmi pare foarte rău că am pierdut punctul meu pentru România, dar este foarte greu când joci în echipă. O să susțin echipa și o să le spun că am încredere în ele și pot câștiga și meciul de dublu", a spus Halep.

Spania conduce România cu scorul de 2-1, după ce Garbine Muguruza a învins-o pe Simona Halep cu 6-4, 6-3, duminică, pe Patinoarul ''Dunărea'' din Galați, în primul tur al Grupei Mondiale II a competiției de tenis pe echipe Fed Cup. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”