Halep, înșelată: Florin Segărceanu oferă o teorie bulversantă în cazul dopajului
Fostul antrenor al lui Halep, Florin Segărceanu, se numără printre cei care suspectează stafful româncei de incompetență. Doar că, inclusiv dacă s-ar dovedi așa ceva, viitorul sună rău pentru „Simo“.
Problema e că, inclusiv cei care refuză varianta dopajului și merg pe ideea că românca ar fi fost victima incompetenței staffului format de Patrick Mouratoglou, sunt de părere că acest scandal are potențialul de a compromite viitorul Simonei în circuitul feminin. Într-o intervenție la postul Pro Arena , Florin Segărceanu a comentat situația actuală a lui Halep.
„La un moment dat, ar trebui să primim niște răspunsuri, iar aceste răspunsuri ar trebui să vină din partea echipei lui Mouratoglou. Eu sunt convins că aici nu e vorba doar de Simona, ci de un staff întreg. Eu știu felul în care funcționează lucrurile în perioada asta de competiție. Știu, pentru că am stat lângă ea. E foarte important să se facă lumină în acest caz și să se dovedească, în mod clar, că Simona n-a fost în cunoștință de cauză când a luat ceva“, a spus fostul antrenor al lui Halep.
Segărceanu a încercat apoi să explice cum putea să ajungă Roxadustat în organismul Simonei: “Sportivul nu stă să verifice fiecare pastiluță, el are încredere în staff. Eu, sincer nu cred că are cum să fie o greșeală. Acum, că au încercat sau n-au încercat o formulă magică, aceste audieri vor dovedi. La cum o știu pe Simona, ea nu și-a dat acceptul și n-a dorit să facă așa ceva (n.r. – doping). Că poate cineva din echipă a vrut să-i introducă și niște săruri speciale, la asta pot să mă gândesc...“.
Florin Segărceanu a lăsat de înțeles că, indiferent de cum se va soluționa acest caz, misiunea lui Halep de a reveni în circuit va fi infernală, având în vedere vârsta ei. “O să fie audieri. Dar e o chestie de durată. Această suspendare vine într-o perioadă dificilă. Ea a împlinit 31 de ani. E greu să spun cât de motivată ar fi ea să stea un an. E mult mai important să afle exact ce s-a întâmplat. Pentru viitorul ei, această clarificare e esențială“, a adăugat Florin Segărceanu.
Sursa: adevarul.ro