Halep, cea mai puternică declarație după cazul de dopaj: „M-a susținut necondiționat, un adevărat prieten“

Halep, cea mai puternică declarație după cazul de dopaj: „M-a susținut necondiționat, un adevărat prieten“

Simona Halep (32 de ani) și-a trăit a doua viață la Miami Open, după cum au notat jurnaliștii americani. Chiar dacă a fost învinsă în partida cu Paula Badosa (Spania, 26 de ani, 80 WTA), acest eșec a fost cel mai dulce din cariera Simonei, iar Adevărul a explicat aici cu ce rămânem după această partidă care a marcat revenirea româncei în circuit.

Simona Halep

Simona Halep

După confruntarea cu Badosa, foarte relaxată, constănțeanca de 32 de ani a acordat un amplu interviu pentru Gabriel Morariu, trimisul Digi Sport la Miami. În cadrul discuției, Halep a vorbit și despre fostul ei antrenor, Darren Cahill (58 de ani), prezent la Miami Open.

Ce a spus Simona Halep?

*E un om deosebit și nu a fost doar un antrenor. Îmi este și un prieten. S-a și văzut. Susținerea lui necondiționată a fost senzațională. Vreau să-i mulțumesc pe această cale că a fost alături de mine. M-a susținut public, dar și în privat. Bineînțeles că a venit și la meci (n.r. – partida cu Paula Badosa). E un om deosebit și mă bucur tare mult că, după toată cariera, am putut să am un așa om ca el alături de mine. Bineînțeles că și după tenis vom fi prieteni.

România la Miami Open, turul I

*Halep (fără clasament) – Badosa (80 WTA)

6-1, 4-6, 3-6

*Jaqueline Cristian (82 WTA) – Parry (54 WTA)

6-7, 2-6

*Ana Bogdan (66 WTA) – Siniakova (42 WTA)

2-6, 4-6

Sorana Cîrstea (24 WTA), cap de serie, va debuta direct în turul II, urmând să o întâlnească

pe Sloane Stephens (41 WTA), vineri, după ora 17.00 (Digi Sport 2).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…