Halep, caz de Dosarele X în circuitul feminin: De ce e greu de crezut că s-ar fi dopat

Halep, caz de Dosarele X în circuitul feminin: De ce e greu de crezut că s-ar fi dopat

Subiectul controalelor antidoping a fost atins și de Sorana Cîrstea (32 de ani, 38 WTA), a treia româncă din clasamentul mondial, după Halep (10 WTA) și Begu (33 WTA). De menționat că „Sori“, deși în relații reci cu Halep, și-a manifestat susținerea pentru ea, încă din prima zi în care a izbucnit acest scandal de dopaj.

Simona Halep e implicată într-o poveste din care, deocamdată, lipsesc multe amănunte.

Simona Halep e implicată într-o poveste din care, deocamdată, lipsesc multe amănunte.

Deși poate nu suntem cele mai bune prietene, o știu suficient de bine pe Simona, încât să cred, cu tărie, că ea nu s-ar fi atins niciodată intenționat de vreo substanță dopantă. Tenisul reprezintă fair-play și înseamnă și să lasi rivalitățile deoparte. Simona este o mare jucătoare și a ajuns aici prin propriile merite. Chiar sper că va lupta în acest caz și va ajunge la lumina în cele din urmă, atât pentru ea, cât și pentru minunatul nostru sport. WADA (n.r. - Agenția Mondială Antidoping) este un organism extrem de profesionist care o va ajuta în acest demers“, a fost mesajul postat de Cîrstea pe Instagram.

Sorana Cîrstea și-a apărat colega de circuit într-un moment destul de delicat.

Sorana Cîrstea și-a apărat colega de circuit într-un moment destul de delicat.

Acum, invitată la podcastul „La Fileu“, sportiva de 32 de ani a explicat că, în tenisul actual, e și foarte greu să folosești substanțe interzise, fără să fii prins, având în vedere că vorbim despre niște controale destul de riguroase.

Este această aplicație în care tu, în fiecare zi, trebuie să dai o oră în care poți fi testat. Pe noi ne testează în turnee, dar avem acest program care te testează și în afara turneelor. Când vor ei, fără să anunțe. Și tu, în fiecare zi, ai aplicația și spui: «Eu, în general, sunt acasă dimineață, între orele 6-7». Trebuie să dai o oră în care ei pot veni să te testeze. De foarte multe ori, dimineața, la ora 6, aud că bate la ușă cineva. Îți vin acasă, mi-au venit și săptămâna trecută. Vin constant. Tu, practic, trebuie să fii disponibil o oră pe zi în care ei să poată veni să te testeze. Oriunde! Nu contează că, săptămâna viitoare, plec în Franța. Eu trebuie să dau adresa de la hotelul din Franța și ora la care mă vor găsi. Am avut și trei controale într-o săptămână. Dacă ai trei <<Missed test>> (n.r. – dacă sportivul nu e disponibil pentru testarea antidoping), ești suspendat doi ani. Nu e de joacă“, a explicat Cîrstea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”