Halep așteaptă un miracol: detaliul care complică mult cazul Simonei, explicat de specialiști ANALIZĂ

Halep așteaptă un miracol: detaliul care complică mult cazul Simonei, explicat de specialiști ANALIZĂ

Indiferent de verdictul final în cazul de dopaj în care e implicată Halep (32 de ani), presa românească va trebui să-i fie mereu recunoscătoare Simonei.

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, în turul I de la US Open

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, în turul I de la US Open

Explicația e simplă: în perioada 2013-2022, cu foarte puține performanțe sportive de nivel înalt, am „trăit“ mai ales datorită rezultatelor fantastice pe care le-a obținut „Simo“. Iar de peste un an și jumătate, de când aceasta e implicată într-un scandal de dopaj, tot știrile cu Halep sunt printre cele mai citite din presa noastră.

Dacă în țară, cazul Halep a fost întors pe toate fețele și a rămas, în permanență, în atenția publicului, în schimb, în străinătate, povestea a cam fost dată uitării, la scurt timp după suspendarea româncei de către Sport Resolutions până pe 6 octombrie 2026. Desigur, informația a apărut pe marile agenții internaționale, după verdictul din septembrie anul trecut, însă, ulterior, a ieșit din prim-plan după câteva zile. Acum însă, odată cu audierile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, cazul Halep a revenit și în atenția presei internaționale. Care a scris, pe larg, despre audierile din perioada 7-9 februarie. Și, ulterior, a furnizat analize și speculații pe marginea șanselor româncei de a obține o reducere a suspendării la TAS.

„Adevărul“ a parcurs o parte din aceste materiale. Și, din păcate, concluzia lor e una sumbră pentru Simona. Pentru că cele mai multe dintre ele confirmă impresia care există și în țară. Și anume faptul că, cu foarte multe probe care indică spre dopaj, „Simo“ are nevoie de un miracol ca să revină prea curând pe teren.

Detaliul care complică acest caz

Jurnalistul Jamie Braidwood (The Independent) a publicat un amplu articol dedicat cazului Halep, la o zi după încheierea audierilor de la TAS. În cadrul materialului, e prezentat, practic, istoricul acestui dosar.

Braidwood a amintit, printre altele, că Roxadustat, substanța interzisă depistată în organismul româncei, „e una de categoria EPO și combate anemia“. Ceea ce din start o pune pe Simona într-o lumină nefavorabilă. Aceste substanțe de categoria EPO sunt folosite mai ales de trișorii din sporturile de anduranță, precum ciclismul, a notat jurnalistul de la „The Independent“. Mai departe, acesta a scris cum apărarea din tabăra Halep se bazează pe varianta contaminării unui supliment cu colagen, recomandat de Academia Mouratoglou, cu Roxadustat.

Jamie Braidwood a adus în discuție și un aspect de care ținem cont mult prea puțin, când analizăm dosarul Halep: „Cazul Halep e mult mai complicat decât unul strict legat de o presupusă contaminare. După testul ei pozitiv pentru Roxadustat, s-a aflat că pașaportul biologic al Simonei - mecanismul prin care sunt monitorizate valorile din testele de sânge ale sportivilor pe parcursul anilor -, prezintă date anormale și suspecte pentru sezonul 2022. Ceea ce a îndemnat ITIA (n.r. – Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului) să ajungă la concluzia prezentată drept <<posibil dopaj>>. De asemenea, din datele prezentate de ITIA a reieșit că varianta contaminării unui supliment cu Roxadustat nu explică valorile mari ale acestei substanțe care au fost detectate în testul de urină al Simonei Halep“.

Practic, în acest paragraf, Jamie Braidwood a trecut în revistă, pe scurt, probele care au „îngropat-o“ pe Simona în fața celor de la Sport Resolutions, tribunalul independent de la Londra care a oferit primul verdict, cel al suspendării de 4 ani.

Concluzia cu care jurnalistul de la „The Independent“ și-a încheiat articolul spune totul despre gravitatea cazului: „Halep și-a susținut mereu nevinovăția. O decizie va veni după câteva luni. Iar cât timp așteaptă Halep, cariera ei e în joc“.

Rothenberg amintește și el de două capete de acuzare

Cazul Halep și audierile de la TAS au fost comentate și de Ben Rothenberg, un nume important din lumea tenisului. Jurnalistul care colaborează și cu „The New York Times“ a subliniat, la rândul său, că există două capete de acuzare la adresa Simonei. Ceea ce complică mult situația ei.

Și acum așteptăm decizia (n.r. – aluzie la încheierea audierilor de la TAS). Au existat atât de multe probe împotriva lui Halep, când s-a dat prima decizie bazată pe două capete de acuzare, încât acum e nevoie de o interpretare total diferită a argumentelor la TAS, astfel încât verdictul de aici să-i permită Simonei să revină pe teren în viitorul apropiat“, a scris Ben Rothenberg.

Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport

Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport

Elisabetă Lipă: „De vină ești numai tu!“

Și la noi există această părere generală, cum că Halep are nevoie de un miracol pentru a-și reduce suspendarea de 4 ani prin TAS. Chiar înainte de startul audierilor de la Lausanne, Elisabeta Lipă (59 de ani), șefa Agenției Naționale pentru Sport (ANS), a explicat de ce varianta contaminării unui supliment recomandat de Academia Mouratoglou nu prea poate fi cea salvatoare pentru „Simo“. „Tu te-ai lăsat cu toată încrederea pe mâinile echipei, dar atunci când faci un control și ești pozitivă, nu contează. De vină ești numai tu. Pentru că așa e legislația: sportivul trebuie să știe întotdeauna ce suplimente ia. Eu sunt ferm convinsă că Simona, atât timp cât s-a dus la cea mai tare academie de tenis, s-a dus cu inima deschisă, s-a dus să facă performanță, s-a lăsat pe mâna specialiștilor și iată ce a ieșit. Eu am trăit momentul 2000 cu Andreea Răducan, cu acel nenorocit de Nurofen Forte care a scos-o din circuit și, practic, acel Nurofen i-a furat medalia de la gât. Eu știu ce tragedie a fost în echipa României, în Satul Olimpic. Cu toate insistențele și cu toate procesele, numai acolo câte întâlniri au fost, și n-a reușit domnul Țiriac să-i facă să înțeleagă că un Nurofen nu ajută performanța în niciun fel“, a spus Lipă, cu referire la cazul gimnastei care a pierdut aurul olimpic la JO 2000, la Sydney.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri