Halep, afară din Top 10 mondial după 70 de zile: Pe ce loc a căzut și cât mai poate coborî

Halep, afară din Top 10 mondial după 70 de zile: Pe ce loc a căzut și cât mai poate coborî

Simona Halep (30 de ani) a revenit în Top 10 mondial, după un an de încercări, pe data de 15 august, la o zi după câștigarea turneului de la Toronto. Din păcate, acesta a fost ultimul moment mare al acestui sezon pentru „Simo“. Pentru că, după finala câștigată cu Haddad Maia (18 WTA), constănțeanca a apucat să mai joace doar două partide: una câștigată la Cincinnati cu Anastasia Potapova (Rusia, 21 de ani, 44 WTA) – a urmat o retragere din turneu din cauza unei accidentări – și alta la US Open 2022, pierdută cu Daria Snigur (Ucraina, 20 de ani, 116 WTA).

Simona Halep va reveni pe teren abia în decembrie, în cadrul unor turnee demonstrative.

Simona Halep va reveni pe teren abia în decembrie, în cadrul unor turnee demonstrative.

Revenită în Top 10 mondial pe locul 6 WTA după triumful de la Toronto, Simona a rezistat în elita tenisului feminin până acum. Ce-i drept, din cauza inactivității, a început să aibă o cădere, ajungând, treptat, pe 7 WTA și apoi pe 9 WTA, poziție pe care o ocupă, începând din 12 septembrie. Din păcate, luni, 24 octombrie, când se va publica noul clasament mondial, Halep nu va mai fi în Top 10.

În această săptămână e în desfășurare ultima mare întrecere din circuitul feminin înainte de Turneul Campioanelor (31 octombrie – 7 noiembrie, Fort Worth, Texas). Vorbim despre competiția găzduită de Guadalajara (Mexic). După rezultate înregistrate aici, Halep a ieșit deja din Top 10 mondial în clasamentul live, actualizat în timp real . Aici, „Simo“ e deja pe 12, cu 2.661 de puncte. Și, în funcție de cum va continua întrecerea de la Guadalajara, Halep poate fi depășită în clasament și de Madison Keys, dar și de Danielle Collins.

Ambele sportive sunt, în continuare, pe tabloul de la Guadalajara și pot acumula punctele necesare pentru a urca în clasament. Keys e pe 13 în ierarhia live, la 244 de puncte de Halep, și mai are nevoie de două victorii pentru a trece pe 12, peste Simona. Collins, în schimb, trebuie să ajungă în finala turneului pentru a trimite Halep pe locul 14 WTA, începând de luni.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen