„Halep? Achitarea la TAS e imposibilă“/Cazul Simonei, explicat ca la carte de un avocat român
Avocatul Cristian Cernodolea, înregistrat la baroul din Anglia și Țara Galilor, e un foarte bun cunoscător al spețelor sportive.
El îl reprezintă pe Dragoş Nicolae Mădăraş, jucător suedez de origine română, suspendat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Adică, același for care a cerut și suspendarea Simonei Halep și a și obținut-o, ulterior, la Sport Resolutions.
Cum astăzi, la Lausanne, vor începe audierile apelului depus de „Simo“ la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), „Adevărul“ a discutat cu Cristian Cernodolea pentru a afla punctul său de vedere despre acest dosar.
„Adevărul“: Cum vedeți apărarea pregătită de tabăra Halep la TAS? Simona a spus că se va merge pe varianta contaminării suplimentului cu colagen. Adică, o variantă respinsă deja de tribunalul Sport Resolutions...
Cristian Cernodolea: Eu cred că atât Simona, cât și persoanele din anturajul ei care o sfătuiesc în această speță, și-au dat seama că, pentru a avea succes la TAS, trebuie să aibă o schimbare de strategie. Nu știu cât de radicală a fost schimbarea lor de strategie din punct de vedere juridic, dar cred că ea coincide, cumva, cu angajarea avocatului american, Howard Jacobs. Care e un om cu mare experiență în genul acesta de cazuri. De asemenea, cred că schimbarea strategiei coincide cu îndepărtarea Simonei, în mod public, de Patrick Mouratoglou. Pentru că, inițial, nu s-a dezis de antrenor. Pe scurt, cred că apărarea Simonei pentru TAS are trei puncte-cheie. Că l-a angajat pe Howard Jacobs, că s-a dezis de Mouratoglou și că va argumenta, cred eu, niște aspecte care țin de neglijență. După părerea mea, Halep va încerca să-și reducă pedeapsa, spunând că prezența substanței interzise în organismul ei (n.r. – Roxadustat) n-a fost rezultatul unei intenții directe, ci din cauza neglijenței prin contaminare.
Codul Agenției Mondiale Antidoping e clar: orice sportiv e direct responsabil pentru substanțele care se găsesc în organismul lui. În acest context, poate scăpa Simona de suspendare, dacă aruncă totul în cârca lui Mouratoglou?
Nu vreau să folosesc cuvinte mari sau dure, dar cred că va fi imposibil ca Halep să obțină o achitare la TAS. Dacă Simona va fi achitată, o asemenea decizie ar crea un precedent juridic foarte periculos pentru orice altă procedură de doping / antidoping pe viitor. Oricât de puternice vor fi dovezile din tabăra Halep, în cazul în care aceste dovezi palpabile legate de varianta contaminării vor exista, ele nu o pot achita pe Simona. Pentru că, în acest dosar, vorbim de genul de infracțiune disciplinară în care nu prea se ține cont de modalitatea în care substanța interzisă ți-a ajuns în organism. De aceea, cred că cel mai optimist scenariu pentru Simona la TAS ar fi să obțină o reducere a suspendării de 4 ani. Repet: având în vedere precedentul periculos pe care l-ar crea achitarea Simonei, nu cred că nicio instanță și-ar asuma o asemenea decizie.
Se vehiculează că avocații Simonei vor argumenta că Sport Resolutions, tribunalul care a dictat suspendarea de 4 ani, are legături cu ITIA. Și că n-ar fi un tribunal tocmai independent...
Fără să fac o referire directă la cazul Halep, dar dacă ne uităm în regulamentul Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), vom vedea niște aspecte care, în ochii unui jurist independent, nu arată tocmai OK. De exemplu, cei de la ITIA te acuză și tot ei numesc „un anti-corrpution hearing officer“. Adică, un judecător. Altfel spus, omul care va emite o decizie e desemnat de ITIA. Acum, revenind la cazul Halep, eu nu pot să estimez cât de afectată a fost imparțialitatea celor de la Sport Resolutions. Nu pot să fac astfel de speculații. Pentru că, în teorie, ITIA și Sport Resolutions sunt două entități diferite. Dar ceea ce pot spune e că ITIA n-are niște proceduri care să fie în totalitate transparente, astfel încât să nu putem pune sub semnul întrebării obiectivitatea lor. Adică, tabăra Halep se poate folosi de acest argument, cu siguranță. Mai ales dacă vor avea niște dovezi în acest sens, cred că cei de la TAS ar putea lua în considerare genul acesta de argument. Și, ca să înțelegem mai bine ce am explicat până acum, vă spun cum vor sta lucrurile la TAS. Aici, va exista un avocat al apărării, desemnat de Simona. Un avocat al acuzării, desemnat de ITIA. Și un avocat desemnat de TAS. Deci, fiecare parte implicată în acest dosar va avea un reprezentant. Pe când la procedura de la Sport Resolutions nu există genul acesta de panel.
În România, s-a creat această impresie că TAS e un fel de tăietor de suspendări. Și că, automat, Halep va primi o pedepasă redusă după audierile de la Lausanne. Cum comentați?
Cred că e un „wishful thinking“. Adică, un deznodământ pe care vrem să-l adoptăm în cazul Simonei. Dar nu cred că e cazul să avem această impresie falsă. Adică, nu mereu TAS-ul dă verdicte mai blânde. Există și situații în care, după audierile de la TAS, sportivii au primit sancțiuni mai dure. Pe scurt, ca să răspund la întrebare, nu cred că simpla deschidere a unei proceduri la TAS înseamnă și reducerea pedepsei pentru Simona Halep. Cred că decizia finală va depinde foarte mult de elementele de substanță ale cazului ei.
TAS nu e neapărat o instanță mai blândă, însă stă mai bine la capitolul de imparțialitate, comparativ cu alte instanțe.
Cristian Cernodolea avocat
Sursa: adevarul.ro