Hagi și Ciobotariu pot deschide „robinetul“ UEFA: Farul și Sepsi joacă, diseară, pe bani mulți

Hagi și Ciobotariu pot deschide „robinetul“ UEFA: Farul și Sepsi joacă, diseară, pe bani mulți

Cândva, în fotbalul românesc ținta era primăvara europeană, aluzie la accederea în fazele eliminatorii ale competițiilor UEFA, programate, de obicei, pentru februarie și martie.

Gheorghe Hagi, manager Farul

Gheorghe Hagi, manager Farul

Acum, având în vedere că avem un fotbal tot mai slab, ținta s-a cam schimbat. În sensul că obiectivul e să ieșim, cât de cât onorabil, din vara europeană. Ceea ce presupune să nu părăsim întrecerile UEFA de prin august. În această stagiune, am pornit la drum cu patru cluburi, Farul Constanța, FCSB, CFR Cluj și Sepsi. Din păcate, după fiecare fază am înregistrat câte un eșec. Iar acum am rămas în competiție cu doar două grupări. Campioana Farul și câștigătoarea Cupei României, Sepsi Sfântu Gheorghe. Vestea bună e că, după partidele din turul play-off-ului Conference League, atât „marinarii“, cât și covăsnenii au șanse de calificare în grupe.

Dacă în privința Farului era, totuși, de așteptat ca elevii lui Hagi să ia o opțiune serioasă de calificare după prima manșă de la Ovidiu, în schimb, remiza smulsă de Sepsi, acasă, cu vicecampioana Norvegiei - e liderul la zi în actuala ediție de campionat -, a fost o surpriză plăcută. Care a și obligat, ulterior, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) să reprogrameze meciul Poli Iași – Sepsi din weekend, astfel încât Liviu Ciobotaru și elevii săi să aibă timp de refacere, înaintea returului din această seară din Norvegia.

În grupe vor curge banii etapă de etapă

De remarcat că atât Hagi, cât și Ciobotariu traversează cel mai bun sezon din carierele lor în cupele europene, ca antrenori. Și sunt la un pas de a-și duce, în premieră, echipele în grupele unei competiții UEFA. Pentru parcursul de până acum în Conference League, fiecare formație ajunsă în play-off a primit 750.000 de euro din partea forului de la Nyon. „Robinetul“ cu banii europeni se va deschide însă cu adevărat, odată cu accederea în grupe. Bonusul pentru această performanță? 2.940.000 de euro. La această sumă pot fi adăugate, ulterior, altele, în condițiile în care în grupele Conference League victoria valorează 500.000 de euro, iar egalul 166.000.

De când UEFA a înființat această competiție, pe lângă Liga Campionilor și Liga Europa, România a avut cel puțin o formație în grupe, în fiecare sezon. În 2021-2022, CFR Cluj ne-a reprezentat în această fază, iar în 2022-2023, am avansat în grupe cu trupa din Gruia, plus FCSB.

Se trag la sorți și grupele Ligii Campionilor

E clar că, diseară, România va fi cu ochii pe meciurilor pe care le vor juca reprezentantele noastre în Europa. Totuși, iubitorii fotbalului vor urmări și tragerea la sorți care va stabili grupele Ligii Campionilor, ediția 2023-2024. Evenimentul va fi transmis de Digi Sport 2, de la ora 19.00.

România, astăzi, în play-off-ul Conference League, retur

*Bodo / Glimt (Norvegia) – Sepsi (2-2 în tur) 19.00, Digi Sport 1, Prima Sport 1

*HJK Helsinki (Finlanda) – Farul (1-2 în tur) 19.00, Pro Arena

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri