Hagi, „răsplata“ pentru greșeala pe care a validat-o chiar el: Managerul Farului, nevoit acum să tacă

Hagi, „răsplata“ pentru greșeala pe care a validat-o chiar el: Managerul Farului, nevoit acum să tacă

Pe lângă eșecul Farului, la Tiraspol, 0-3 în retur, s-a născut și un subiect secundar, fără legătură directă cu eliminarea rușinoasă suferită de campioana României.

Gheorghe Hagi, manager Farul

Gheorghe Hagi, manager Farul

Concret, potrivit relatărilor lui Eduard Apostol, jurnalist al „Gazetei Sporturilor“ prezent la meciul Sheriff – Farul, la masa presei a făcut scandal Engi Sali, tatăl mijlocașului Enes Sali (17 ani). Văzând că fiul său e lăsat pe banca de rezerve – în tur, a fost trimis pe teren din minutul 70 – Engi Sali a făcut o criză de nervi: „Mor aici, mi-a crescut tensiunea! Dar bagă-l, domne și pe el! Dacă nici acum nu-i dai șanse, atunci când?! Dă-i minute să arate ce poate! Nu se poate așa, d-aia a ajuns copilu' să plângă acasă. Ce să mai creadă și el? Că de trei ani tot e ocolit. Toți au avut șanse, una, două, trei, doar el, nu! Nu e normal, nu că sunt eu tatăl lui. Dar ce-are cu el (n.r. – Hagi), nu pricep. În fine, probabil, vom părăsi și România, gata, ne întoarcem în Canada!“.

Născut la Toronto, Enes Sali a avut un traseu fotbalistic anormal în România. Pentru că, în primul rând, federația l-a forțat, obligându-l pe Mirel Rădoi să-l folosească într-un meci din preliminariile Mondialului 2022, Liechtenstein – România (0-2). Atunci, pe 14 noiembrie 2021, pe când avea doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile, Sali, fără nicio realizare fotbalistică, a debutat în prima reprezentativă, fiind trimis pe teren, în minutul 82, în locul lui Andrei Ivan. Justificarea acestui debut forțat? Să-l blocam pe Sali, ca să nu fie „furat“ de canadieni, el având și pașaportul acestei țări.

Chiar în acest an, în luna mai, Hagi a vorbit despre această convocare nefirească pentru Sali, care i-a făcut mult rău puștiului: „Din punctul meu de vedere, s-a greșit cu el. Nu era titular la Farul, dar a fost luat la naționala mare. Nu se face așa ceva! A fost o problemă mare după ce a revenit la mine, el a ajuns brusc de la zero la infinit. Și pentru ce? El trebuia să se impună la noi. Nu se poate să nu fii titular la Farul și să ajungi la echipa națională a României. Nu mă înțelegeam cu el, nu mai avea echilibru“.

Acum, episodul de la Tiraspol dovedește că toată familia Sali a pierdut contacul cu realitatea, în condițiile în care, în dubla cu Sheriff, scopul lui Hagi a fost să obțină calificarea, nu să-i dea minute lui Enes Sali cu orice preț.

Problema e că însuși Hagi e vinovat de o astfel de greșeală! Pentru că și el l-a forțat pe fiul său, Ianis, atacând vehement antrenorii și cluburile care, în viziunea sa, l-au folosit prea puțin pe mijlocașul ajuns acum la 24 de ani. Nu mai departe de luna martie, managerul Farului a creat un scandal uriaș, pentru că selecționerul Edward Iordănescu l-a lăsat pe Ianis Hagi în afara lotului pentru dubla cu Andorra și Belarus, în preliminariile Euro 2024. Iordănescu a considerat, pe bună dreptate, că mijlocașul de la Rangers a jucat prea puțin după accidentarea care l-a ținut pe tușă, timp de un an.

Acum, rămâne de văzut cum va proceda Hagi în cazul lui Enes Sali, însă, probabil, zilele mijlocașului de 1,68 metri sunt numărate la formația de pe litoral.

Farul a retrogradat în Conference League

Turul II preliminar, prima manșă

Miercuri, 26 iulie

ȚSKA 1948 (Bulgaria) – FCSB 20.30, Antena 1

Joi, 27 iulie

ȚSKA Sofia (Bulgaria) – Sepsi 20.00

Farul Constanța – Urartu (Armenia) 20.00

CFR Cluj - Adana Demirspor (Turcia) 20.30

Televizările partidelor pe care le vor juca Sepsi, Farul și CFR Cluj nu s-au stabilit, deocamdată.

Meciurile-retur se vor juca, joi, 3 august.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…