Hagi descoperă Europa la 58 de ani: Suma impresionantă pe care o poate încasa cu Farul

Hagi descoperă Europa la 58 de ani: Suma impresionantă pe care o poate încasa cu Farul

Lui Gheorghe Hagi i s-a luat, în sfârșit, o piatră de pe inimă! Pentru că, de când s-a așezat pe banca tehnică, renunțând la prodigioasa sa carieră de fotbalist, competițiile internaționale au fost „Călcâiul Lui Ahile“ pentru el.

Gheorghe Hagi, un manager fericit după ultimele rezultate europene

Gheorghe Hagi, un manager fericit după ultimele rezultate europene

Încă de la început, în 2001, antrenorul Hagi a bifat o mare contraperformanță, ca selecționer, ratând calificarea la Mondialul din 2002 cu naționala României, după un baraj de coșmar cu Slovenia. Anii au trecut, iar Hagi și-a îmbunătățit rezultatele, însă numai la întrecerile interne. Mai întâi, a cucerit Cupa Turciei cu Galatasaray, în sezonul 2004-2005. Apoi, și-a creat propriul club, Viitorul, cu care a pus fotbalul românesc la respect. Formația din Ovidiu a câștigat titlul în sezonul 2016-2017, Cupa României în 2018-2019 și Supercupa României în 2019-2020. Din păcate pentru Hagi, între aceste rezultate remarcabile în țară s-au adunat foarte multe eșecuri în competițiile UEFA. Unde Viitorul a fost ciuca bătăilor.

A fost nevoie de fuzionarea cu Farul Constanța, pentru ca Hagi să pună capăt acestui coșmar european. După încă un succes impresionant și anume câștigarea titlului, în luna mai a acestui an, „marinarii“ au pornit în preliminariile Ligii Campionilor. Cu stângul, din păcate. Și dubla cu Sheriff Tiraspol ridica un alt semn de întrebare asupra capacității managerului Gheorghe Hagi de a forma o echipă competitivă, măcar în tururile preliminare ale cupelor europene.

Din fericire, fostul mare internațional s-a redresat, când părea a fi cu spatele la zid. Pentru că, ajuns cu Farul în Conference League, cu sabia eliminării deasupra capului la primul eșec, Hagi a început să lege victoriile! Punând la socoteală și succesul cu Sheriff de la Ovidiu, Farul are deja cinci victorii europene în acest sezon! Prin comparație, între 2016 și 2019, Hagi bifase doar trei partide încheiate cu succes, în întrecerile UEFA, de pe banca Viitorului.

Așadar, e lesne de înțeles de ce fostul căpitan al tricolorilor a apărut cu un mare zâmbet pe buze, la conferința de după returul cu Flora Tallinn.

Le-am zis băieților că începem de la 0-0, că e un meci nou și să încercăm să câștigăm. Am avut în față un adversar foarte puternic. Acasă am câștigat în ultimele minute, iar aici, ei au jucat un fotbal bun, au avut ocazii. Dar noi am fost mai buni. Cred că noi am fost mai preciși. Pot spune că am avut un portar foarte bun în aceste două meciuri. Ne bucurăm că n-am luat gol în această dublă. E extraordinar! Pentru noi a fost foarte important să nu luăm gol. Acum, visul nostru e să ajungem în grupe. N-avem experiență, dar avem un grup bun și vrem să ne calificăm“, a spus Hagi.

Misiune posibilă și extrem de profitabilă

Așadar, Farul a devenit prima formație românească ajunsă în play-off-ul Conference League. Ea a fost urmată, joi seară, de Sepsi, în condițiile în care FCSB a fost eliminată după returul cu danezii de la Nordsjaelland.

Iar campioana Superligii are motive serioase de optimism, înaintea partidelor decisive pentru intrarea în grupe, pe 24 și 31 august. Pentru că, în play-off, Farul va întâlni HJK Helsinki (Finlanda), adversară cu care se va bate de la egal la egal. Ceea ce înseamnă că echipa lui Hagi poate visa la potul cel mare oferit de UEFA: 2.940.000 de euro pentru intrarea în grupele Conference League! Deocamdată, pentru accederea în play-off, constănțenii și-au asigurat un bonus în valoare de 750.000 de euro. La această sumă se adaugă și cele încasate pentru vânzările lui Mazilu la Brighton (3 milioane de euro) și Andrei Borza la Rapid (800.000 de euro).

Ca să-și întărească lotul, înaintea dublei din play-off, Farul se află în negocieri avansate cu Fiorentina pentru readucerea lui Louis Munteanu sub comanda lui Hagi, din nou, sub forma de împrumut. În sezonul trecut, atacantul de 21 de ani a adunat 29 de meciuri, 10 goluri și 6 pase decisive la Farul, fiind un om important în ecuația câștigării titlului.

Rezultatele europene înregistrate de Gheorghe Hagi

*2016-2017 Liga Europa (turul III preliminar) Gent (Belgia) – Viitorul 5-0, Viitorul – Gent 0-0

*2017-2018 Liga Campionilor (turul III preliminar) Viitorul – APOEL (Cipru) 1-0, APOEL – Viitorul 4-0

*2017-2018 Liga Europa (play-off) Viitorul – Salzburg (Austria) 1-3, Salzburg – Viitorul 4-0

*2018-2019 Liga Europa (turul I preliminar) Racing (Luxemburg) – Viitorul 0-2, Viitorul – Racing 0-0

*2018-2019 Liga Europa (turul II preliminar) Viitorul – Vitesse (Olanda) 2-2, Vitesse – Viitorul 3-1

*2019-2020 Liga Europa (turul II preliminar) Gent (Belgia) – Viitorul 6-3, Viitorul – Gent 2-1

*2023-2024 Liga Campionilor (turul I preliminar) Farul – Sheriff (Moldova), 1-0 Sheriff – Farul 3-0

*2023-2024 Conference League (turul II preliminar) Farul – Urartu (Armenia) 3-2, Urartu – Farul 2-3

*2023-2024 Conference League (turul III preliminar) Farul – Flora Tallinn (Estonia) 3-0, Flora Tallinn – Farul 0-2

Bilanț: 18 meciuri, 8 victorii, 3 egaluri, 7 înfrângeri, golaveraj: 24-35

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…