Hagi, cu farurile aprinse spre titlu: Detaliul care arată că echipa sa merită să fie campioana României
E din ce în ce mai clar: după cinci ani, România va avea o nouă campioană. Pentru că, așa cum era de așteptat, „termenul de valabilitate fotbalistică“ pentru veteranii lui Dan Petrescu de la CFR Cluj a trecut, în sfârșit.
Hagi a construit o echipă admirabilă, în acest sezon. FOTO: Arhiva Adevărul
Eșecul de luni seară, 1-3 cu Rapid, a confirmat, încă o dată, ceea ce se vedea tot mai clar de la începutul anului: formația din Gruia nu mai e ce a fost, în sezoanele precedente. Pe care le-a dominat, „confiscând“ locul 1. Acum, rămas fără oamenii săi de bază, Deac (37 de ani), Camora (36 de ani), Burcă (30 de ani), primii doi accidentați, iar ultimul suspendat contra Rapidului, Dan Petrescu a ajuns să înșire eșecurile. Trei la număr, în acest moment: două în play-off, plus unul în semifinalele Cupa României. Așadar, foarte probabil, formația din Gruia va încheia acest sezon fără trofeu, miza principală fiind accederea în preliminariile Conference League.
Când mai sunt patru etape de jucat, deci 12 puncte puse în joc în total, CFR e la cinci „lungimi“ de liderul Farul Constanța. Singura speranță de care se poate agăța echipa lui „Super Dan“, în tentativa de a cuceri titlul, e că va întâlni FCSB și Farul, în două din cele patru runde rămase. Deci, matematic, șanse la locul 1 mai există, mai ales că partida cu formația constănțeană va fi ultima, la Cluj. Acest meci are potențialul de a deveni o veritabilă finală pentru titlu. Doar că, realist vorbind, la ce joacă CFR acum, mai degrabă, echipa va ieși din lupta pentru titlu până să dea de Farul lui Hagi.
Farul, avantaje importante din toate punctele de vedere
După etapa cu numărul 6 din play-off, FCSB s-a apropiat la trei puncte de locul 1. Și de acum bătălia pentru supremație se va da, în primul rând, între Farul și FCSB. Meciul direct va fi în penultima etapă din play-off, la Ovidiu. Deci, avantaj Farul! Care, pe lângă un program mai bun în rundele rămase, dar și cele trei puncte avans față de FCSB, mai are un as în mânecă. Concret, dacă după ultima etapă din play-off, formația lui Hagi va fi la egalitate de puncte cu cea a lui Becali, atunci titlul va merge în Dobrogea. Pentru că, după sezonul regulat, FCSB a beneficiat de rotunjirea punctelor, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Farului.
Scandal decis la TAS, în 2017
O analiză a acestei ediții a Superligii ne arată că, potrivit statisticilor, Farul ar merita cu prisosință titlul de campioană. Pentru simplul motiv că a ocupat fotoliul de lider, în 83,3% din cele 36 de etape de până acum. Trupa pregătită de Gheorghe Hagi (58 de ani) a fost pe primul loc, în 24 din cele 30 de etape din sezonul regulat, plus în toate cele șase runde din play-off.
Așadar, la șase ani după precedentul său triumf în campionat, pe când echipa sa se numea Viitorul, Hagi e pe punctul de a mai realiza o performanță la care puțini se așteptau. De remarcat că, atunci când a cucerit titlul în 2017, fostul mare internațional s-a aflat în luptă directă tot cu FCSB. La vremea respectivă, cele două formații au terminat play-off-ul la egalitate de puncte: 44. Și a urmat un scandal decis la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Pentru că Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a declarat Viitorul campioană pe baza rezultatelor directe cu FCSB din play-off. Gigi Becali s-a revoltat atunci, spunând că primul criteriu de departajare ar trebui să includă și rezultatele directe cu Viitorul din timpul sezonului regulat. În acest caz, FCSB ar fi fost avantajată. După un scandal tipic românesc, TAS a lămurit lucrurile și Viitorul a păstrat titlul de campioană.
Programul primelor trei clasate din play-off
Farul Constanța
*Etapa a 7-a: Rapid (acasă)
*Etapa a 8-a: CS U Craiova (deplasare)
*Etapa a 9-a: FCSB (acasă)
*Etapa a 10-a: CFR Cluj (deplasare)
FCSB
*Etapa a 7-a: Sepsi (acasă)
*Etapa a 8-a: CFR Cluj (acasă)
*Etapa a 9-a: Farul (deplasare)
*Etapa a 10-a: Rapid (acasă)
CFR Cluj
*Etapa a 7-a: CS U Craiova (acasă)
*Etapa a 8-a: FCSB (deplasare)
*Etapa a 9-a: Sepsi (deplasare)
*Etapa a 10-a: Farul (acasă)
Play-off, etapa a VI-a
Sâmbătă: Sepsi – Farul 1-1
Duminică: CS U Craiova – FCSB 1-2
Luni: Rapid – CFR Cluj 3-1
Clasament
1. Farul Constanța 43 de puncte
2. FCSB 40p*
3. CFR Cluj 38p*
4. CSU Craiova 35p
5. Rapid 34p
6. Sepsi 25p
*Cu rotunjirea punctelor în sus.
Sursa: adevarul.ro