Guvernul Tusk oprește ancheta accidentului aviatic de la Smolensk în care a murit fostul președinte Lech Kaczynski: „Este sfârşitul minciunilor”
Noul guvern polonez a luat decizia de a dizolva, cu efect imediat, comisia de anchetă privind accidentul aviatic de la Smolensk, produs pe 10 aprilie 2010, în care 96 de persoane și-au pierdut viața, inclusiv președintele Poloniei de atunci, Lech Kaczynski, soția sa și alți înalți oficiali polonezi.
Accidentul aviatic de la Smolensk s-a soldat cu moartea a 96 de persoane Foto: AFP
Această comisie fusese înființată în 2016 de către guvernul conservator al Partidului Lege și Justiție (PiS) , partid care a fost la conducerea Poloniei până săptămâna aceasta și este condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al președintelui decedat în tragicul accident aviatic din Rusia, potrivit Agerpres.
Potrivit investigatorilor ruşi, avionul Tupolev TU-154 s-a prăbuşit din cauza unei erori de pilotaj, în timpul aterizării în condiţii de ceaţă densă, probabil şi ca urmare a presiunilor exercitate de unii membri ai delegaţiei asupra piloţilor să aterizeze la Smolensk în pofida vizibilităţii reduse.
Aceste concluzii nu au fost însă niciodată acceptate de Partidul Lege şi Justiţie , care a susţinut mereu, fără dovezi, că avionul prezidenţial polonez s-a prăbuşit în urma unui sabotaj. În plus, justiţia poloneză a formulat în 2017 acuzaţii împotriva unor controlori de trafic aerian ruşi, pe care i-a considerat responsabili pentru catastrofa aeriană, acuzaţii descrise de Rusia ca fiind motivate politic.
Accidentul aviatic a fost de atunci un subiect de tensiune între Polonia şi Rusia, înainte ca relaţiile dintre cele două ţări să se degradeze şi mai mult după ce Rusia a declanşat războiul împotriva Ucrainei, ţară pe care Polonia o ajută consistent cu arme şi muniţii.
Acum, noul guvern polonez condus de fostul premier liberal Donald Tusk a decis dizolvarea comisiei de anchetă create de fostul guvern conservator. „Este sfârşitul minciunilor în numele statului polonez, sfârşitul cheltuirii a sute de milioane de zloţi pentru activităţi care nu au nimic de-a face cu explicarea cauzelor catastrofei, ci mai mult cu politica”, a declarat presei vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk.
Delegaţia poloneză aflată la bordul acelui avion se îndrepta spre Katyn pentru a participa la o ceremonie de marcare a 70 de ani de la masacrul din 1940, când circa 22.000 de prizonieri de război polonezi au fost ucişi de forţele sovietice.
Sursa: adevarul.ro