Guvernul se va împrumuta 87 de miliarde de lei în 2020, mai mult decât în timpul crizei. Cum explică ministrul Finanţelor

Guvernul se va împrumuta 87 de miliarde de lei în 2020, mai mult decât în timpul crizei. Cum explică ministrul Finanţelor

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a atras atenţia, la  Digi24 , că România se va împrumuta în 2020 în jur de 87 de miliarde de lei, jumătate din această sumă fiind necesară pentru a achita datoriile ajunse la scadenţă făcute de guvernele anterioare. Dacă însă situaţia execuţiei bugetare este mai bună, Guvernul se va împrumuta mai puţin.

"Ne împrumutăm în fiecare zi mai ieftin decât ne împrumutam cu o zi mai devreme. Şi haideţi să discutăm despre împrumuturi pentru că nu e niciun secret. La începutul anului am anunţat necesarul de finanţare pentru 2020, 87 de miliarde de lei. Acest necesar vine din două surse mari: deficitul bugetar, care înseamnă 3,6% din PIB plus ce vine din urmă. Să plătim datoriile contractate în urmă. Asta este jumătate, peste 40 de miliarde. Datorii ajunse la scadenţă, refinanţări de datorii şi dobânzi. Deci avem partea asta. Am anunţat necesarul de finanţare pentru 2020, ca în fiecare an. Ministerul Finanţelor anunţă în fiecare an acest lucru. În fiecare lună, la începutul lunii anunţăm cât credem că ne vom împrumuta în zona respectivă. Putem să ne împrumutăm mai puţin, noi arătăm o limită superioară", a afirmat Cîţu.

Potrivit şefului Finanţelor, în fiecare luni şi joi sunt licitaţii şi piaţa financiară ştie acest lucru.

"După ce au oportunitatea de a lua împrumuturi sau de a le respinge, pentru că am şi respins, să ştiţi, împrumuturi, şi în decembrie, este în managementul acestor datorii publice care are în vedere reducerea costurilor cu finanţarea. Deci ştim cât avem de împrumutat şi, în funcţie de condiţiile pieţei, împrumutăm mai puţin sau mai mult. Şi atunci, acum aţi văzut că dobânzile sunt în scădere, aţi văzut că există un interes fantastic pentru România, astăzi printre investitorii internaţionali. La Viena, vă spun, există foarte mare interes pentru România, la fiecare panel la care am participat era plin de investitori. La ultimul panel cred că erau în sală investitori care administrau peste un trilion de euro. Asta se vede şi în dobânzi: ne împrumutăm din ce în ce mai ieftin. Este un guvern care ar trebui să fie de tranziţie, este un guvern care vine după o guvernare îngrozitoare, cu un deficit pe anul acesta mai mic, dar care anul trecut a depăşit 4% şi, totuşi, avem această încredere a investitorilor", a precizat Cîţu.

Prezentatorul Digi24 a remarcat că 87 de miliarde de lei înseamnă aproximativ 17 miliarde de euro, 18 miliarde.

"Noi încercând să aflăm dacă asta e o sumă mare sau mică, am mers înapoi până la criză şi am constatat că la criză noi am luat de la FMI şi CE un împrumut de urgenţă se numea la vremea respectivă de 12,5. Iar noi acum împrumutăm 18 miliarde de euro, deci mai mult decât luam în criză. Cum arată comparaţia asta? Care este relevanţa?", a întrebat jurnalistul.

"Este altă economie. Vă dau şi altă relevanţă, de am ajuns să facem aceste împrumuturi. Uitaţi-vă la cum a evoluat deficitul bugetar, la 10 luni în 2016 era un miliard de lei. În 2017 la 10 luni 10 miliarde de lei, în 2018 era 20 de miliarde de lei, iar când am preluat eu mandatul era la peste 28 de miliarde de lei. S-a acumulat, au fost foarte multe datorii şi am ajuns aici. Vedem aici această iresponsabilitate a guvernelor din trecut, care s-au împrumutat şi au tăiat banii de la investiţii", a răspuns Cîţu.

Întrebat despre faptul că social-democratul Daniel Zamfir, şeful Comisiei economice din Senat, consideră că este prea mult şi că trebuie să se oprească, ministrul de Finanţe a replicat:

"Bine, asta cu 'prea mult' nu o înţeleg, pentru că atunci când am prezentat deficitul bugetar şi trebuie să finanţezi deficitul nu poate să fie mai mult sau mai puţin, trebuie să finanţezi deficitul. Doar dacă nu am vrea să plătim pensii şi salarii am spune că nu ne mai împrumutăm. Ne împrumutăm pentru a acoperi deficitul bugetar care a trecut prin Parlament, a fost asumată legea bugetului în parlament, deci e transparent. Plus ceea ce ne-a lăsat PSD-ul în ultimii ani de zile. Astea sunt lucrurile pe care le finanţăm. Nu este niciun secret aici.

Informaţiile sunt toate transparent publicate. Vă mai dau câteva informaţii, ca să ştiţi: lunar plătim peste 10 miliarde în pensii şi ajutoare sociale, asistenţă socială, acest capitol are în jur de 11 miliarde, salariile sunt în jur de 9 miliarde lunar, medicamente bunuri şi servicii sunt cam 4 miliarde, un miliard subvenţia pentru agricultură pe care o recuperăm mai târziu. Astea sunt câteva dintre capitolele mari pe care le plătim lunar. Veniturile la buget nu vin lunar. Ştiţi foarte bine că grosul vine în martie, în iunie şi aşa mai departe. Ceea ce vedeţi dumneavoastră e ceva normal pentru orice ţară din lume, administrarea datoriei publice este un lucru foarte important care trebuie făcut de profesionişti.

Am spus în parlament, am răspuns astăzi domnului senator, MFP are comisie specializată în parlament care avizează şi ministrul şi evaluează activitatea MFP. Această comisie este buget-finanţe. Cererea de a merge în parlament a venit de la altă comisie, comisia economică care nu are niciun fel de atribuţie pe acest minister. În acelaşi timp, senatorii şi deputaţii au la îndemână interpelări şi întrebări pentru a afla, dacă au neclarităţi în ceea ce priveşte activitatea unui ministru sau există şi ora guvernului la Senat, în care ministrul este chemat în plenul Senatului şi poate să răspundă".


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…