Guvernul Republicii Moldova invocă o ''eroare tehnică'', făcând posibile ''festivităţile'' lui Dodon din 24 august
Oficiali ai guvernului de la Chişinău au declarat vineri că, deşi iniţial proiectul de hotărâre prevedea instituirea a doua zile de doliu pentru a comemora victimele nazismului şi stalinismului - în 23 şi 24 august, documentul a fost schimbat şi a fost decretată zi de doliu doar pentru data de 23 august, relatează portalul Deschide.md.
Responsabili guvernamentali de la Chişinău explică această modificare printr-o simplă "eroare tehnică'.
"În pregătirea mai multor hotărâri, s-a strecurat o eroare tehnică. Premierul s-a referit în şedinţa de guvern la 23 august, ceea ce este şi logic, deoarece s-a declarat doliu de Ziua comemorării victimelor regimurilor totalitare şi autoritare. Proiectul hotărârii de guvern a fost miercuri schimbat, la o diferenţă de câteva minute, când ne-am dat seama de eroare. Este eroarea noastră tehnică la editarea documentului pe care am corectat-o imediat când am depistat-o", a declarat pentru Ziarul Naţional din Chişinău Cristina Bujor, consilier principal de stat al premierului Maia Sandu.
La 23 august, drapelele au fost coborâte în bernă în Republica Modova şi s-a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor nazismului şi stalinismului, la iniţiativa executivului.
La 24 august va fi organizat un concert grandios în centrul Chişinăului, la iniţiativa preşedintelui Igor Dodon, pentru a "sărbători 75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă'. Cu această ocazie, Dodon l-a invitat la Chişinău pe ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. Acesta nu vine singur, ci în fruntea unei delegaţii de peste 30 de oficiali din Federaţia Rusă, informează presa de peste Prut.
Concertul organizat sâmbătă de preşedintele Igor Dodon în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău pentru a marca "75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub fascism" este de natură să divizeze societatea, a opinat vineri premierul Maia Sandu, citată de portalul IPN.
"Eu cred că nu este bine. Cred că aceasta divizează, adânceşte diferenţele în societate", a afirmat Maia Sandu, adăugând că atât simplii cetăţeni, cât şi conducerea Republicii Moldova ar trebui să facă lucruri care unesc societatea şi nu care o dezbină.
De altfel, Igor Dodon a mers vineri Comrat, unde împreună cu Irina Vlah, başcanul Găgăuziei, regiune autonomă din sudul Republicii Moldova, a celebrat ceea ce el numeşte "eliberarea oraşului de sub ocupaţia fascistă", potrivit Deschide.md. AGERPRES