Guvernul premierului italian Mario Draghi a câştigat votul de încredere în Camera Deputaţilor

Guvernul premierului italian Mario Draghi a câştigat votul de încredere în Camera Deputaţilor

Noul premier italian Mario Draghi a depăşit joi ultimul obstacol în calea formării oficiale a unui guvern, câştigând cu un scor convingător votul de încredere în Camera Deputaţilor, informează vineri dpa.

Guvernul Draghi a fost susţinut de 535 de deputaţi, datorită sprijinului celor două cele mai mari partide din legislatură. Doar 56 de deputaţi au votat împotrivă, iar 5 s-au abţinut.

Foto: (c) RICCARDO ANTIMONY/EPA



Miercuri, Mario Draghi, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a câştigat în mod convingător votul de încredere al senatorilor, cu 262 de voturi pentru şi 40 împotrivă.

Guvernul precedent al Italiei, condus de Giuseppe Conte, s-a destrămat în urma unor neînţelegeri cu un aliat din cadrul coaliţiei asupra utilizării fondurilor din partea UE pentru depăşirea crizei pandemice.

Chiar dacă mulţi speră că Draghi - care şi-a asigurat o bună reputaţie după ce a reuşit să menţină moneda euro pe linia de plutire în timp ce era şeful BCE - va putea să amelioreze situaţia în Italia, rămâne o certitudine faptul că acesta este al treilea guvern după alegerile din 2018 şi că Draghi se bazează pe o coaliţie greu de gestionat, formată din partide din întreg spectrul politic.

Miercuri, el a susţinut în Senat, înainte de votul de încredere, primul său discurs major privind viitoarele sale politici, un discurs extrem de aşteptat.

Foto: (c) RICCARDO ANTIMONY/EPA



Draghi, care a purtat mască de protecţie, a abordat mai multe subiecte, printre care aducerea sistemului educaţional naţional la standarde internaţionale, importanţa conceptului paneuropean şi rolul Italiei în calitate de membru-cheie al Uniunii Europene. Cele 210 miliarde de euro din fondul de reconstrucţie post-pandemie al UE vor fi folosite în concordanţă cu cerinţele blocului comunitar, cu accent pe problemele tineretului şi egalitatea socială, a subliniat el.

Guvernul lui Mario Draghi a fost învestit sâmbătă de preşedintele italian Sergio Mattarella. Draghi a ales 23 de miniştri din întreg spectrul politic, precum şi un număr de tehnocraţi în poziţii-cheie, în scopul de a uni Italia în faţa crizelor sanitară şi economică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”