Guvernul leton preia controlul asupra porturilor după ce un oligarh a fost sancţionat de SUA
Guvernul leton a anunţat marţi că preia controlul asupra porturilor Riga şi Ventspils, după ce autorităţile americane au dispus sancţiuni împotriva politicianului şi oligarhului Aivars Lembergs, căruia Washingtonul îi impută fapte de corupţie şi ale cărui companii sunt implicate în gestionarea acelor infrastructuri portuare, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Unul dintre primii cetăţeni dintr-un stat UE sancţionat de SUA, Aivars Lembergs, în vârstă de 66 de ani, a fost acuzat luni de către Departamentul american al Trezoreriei de corupţie, spălare de bani şi abuz de putere. Conform acestei instituţii, Lembergs controlează entităţi prin intermediul unor partide politice şi politicieni corupţi şi exploatează sistematic aceste entităţi şi persoane în folosul său personal''.
Prin sancţiunile adoptate, cetăţenilor americani li se interzice să facă afaceri cu Lembergs şi cu patru companii pe care el le deţine sau le controlează şi care sunt esenţiale pentru funcţionarea portului Ventspils, al doilea port ca mărime al Letoniei şi un important punct de tranzit pentru comerţul în regiune.
Prin urmare, premierul Krisjanis Karins a anunţat că a cerut adoptarea legislaţiei necesare pentru a izola portul Ventspils de efectul sancţiunilor, executivul urmând să-şi asume controlul acestui port şi pe cel al capitalei Riga. ''Vom elimina astfel orice posibilă conexiune între persoana sancţionată şi porturi'', a explicat şeful guvernului leton. Acţionariatul celor două porturi este împărţit între cote egale între stat şi administraţiile locale.
În replică, Aivars Lembergs spune că ar fi vorba despre un caz motivat politic. ''Americanii sunt folosiţi în luptele politice interne'' din Letonia, a susţinut el într-o conferinţă de presă la Ventspils, oraş unde a fost primar timp de peste 30 de ani, încă din perioada sovietică şi de când era membru al Partidului Comunist.
Politician influent şi fost aspirant la funcţia de prim-ministru, având de asemenea legături de afaceri cu Rusia, Lembergs a fost suspendat din postul de primar după ce justiţia letonă a iniţiat împotriva sa o investigaţie pentru corupţie şi spălare de bani.AGERPRES