Guvernul ceh respinge apelul președintelui Zeman privind organizarea unui referendum pe tema apartenenței la UE

Guvernul ceh respinge apelul președintelui Zeman privind organizarea unui referendum pe tema apartenenței la UE

Guvernul de la Praga a respins vineri ferm sugestia președintelui ceh Milos Zeman ca și în Cehia să se organizeze un referendum pe tema apartenenței în continuare la Uniunea Europeană, după modelul Brexitului, transmite agenția Reuters.

Într-o declarație făcută joi, Zeman a spus că nu este de acord cu cei care susțin ieșirea din Uniunea Europeană, dar a adăugat că ar 'face orice pentru ei astfel încât să se poată exprima printr-un referendum', atât în ceea ce privește UE, cât și în privința NATO.

În replică, premierul Bohuslav Sobotka a afirmat prin intermediul purtătorului său de cuvânt că 'apartenența la aceste organizații este o garanție a stabilității și securității' și a asigurat că guvernul său nu are în vedere să întreprindă niciun demers care să pună sub semnul întrebării în vreun fel menținerea Cehiei în cele două organizații sau direcția politicii externe pe termen lung.

Președintele Zeman nu are atribuții care să-i permită convocarea unui referendum, dar el este un lider influent într-o țară unde euroscepticismul este larg răspândit. Conform unui sondaj publicat în luna aprilie, numai 25% dintre cehi sunt mulțumiți de apartenența la UE, procent care cu un în urmă era de 32%.

În Slovacia vecină, Partidul Poporului, formațiune de extremă-dreapta, a lansat vineri o petiție pentru un referendum pentru părăsirea UE și a NATO, iar în Ungaria șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, a declarat că dacă s-ar organiza un referendum cum a fost cel din Marea Britanie el ar vota pentru ieșirea din UE ori s-ar abține, asigurând însă că executivul de la Budapesta nu are nicio intenție să convoace un asemenea referendum.

Modul în care blocul comunitar a gestionat criza migrației a nemulțumit multe state est-europene, unele guverne ale acestora respingând cotele obligatorii de migranți cerute de executivul comunitar.

Președintele Zeman se află din anul 2013 la primul său mandat, astfel că ar putea candida din nou în 2018. El a stârnit îngrijorări în cancelariile occidentale după ce în timpul conflictului din Ucraina a manifestat opinii favorabile Rusiei. Pe plan intern, relațiile sale cu premierul Sobotka sunt tensionate, deși amândoi sunt politicieni de stânga.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!