Guvernul bulgar a aprobat înființarea unei instituții responsabile cu combaterea marii corupții
Guvernul bulgar a aprobat miercuri înființarea unei noi instituții responsabile cu lupta împotriva marii corupții, în încercarea de a convinge Uniunea Europeană de seriozitatea eforturilor sale de combatere a acestui fenomen, transmite Reuters.
Potrivit BTA, noul Birou Național pentru Prevenirea Corupției, a cărui înființare trebuie aprobată și de parlament, va avea ca sarcină verificarea averilor funcționarilor publici cu posturi de conducere și a posibilelor lor conflicte de interese. Directorul Biroului va fi desemnat de guvern și învestit de președinte, și va prezenta un raport anual în fața Adunări Naționale (parlamentul țării).
Biroul anticorupție va deveni operațional la începutul lui 2016, în conformitate cu Strategia națională de prevenire și combatere a corupției 2015-2020.
'Abordarea va fi aceeași pentru toată lumea de acum înainte, indiferent dacă este vorbe despre un oficial de rang înalt sau despre cineva de la un nivel inferior', a subliniat vicepremierul Meglena Kuneva, precizând că inclusiv președintele, prim-ministrul, deputații și procurorii vor putea fi vizați de investigații.
'Vreau un organism puternic, eficient, cu responsabilități absolut clare', a mai declarat Meglena Kuneva, după ședința guvernului din care face parte. Bugetul viitoarei instituții nu va depăși bugetele actualelor agenții anticorupție, iar sistemul său informatic va fi creat cu finanțare de la programul operațional 'Bună guvernare', a mai precizat Kuneva. 'Nu este corect ca 63% din verificări să îi vizeze pe așa-zișii 'pești mici', în timp ce ceea ce îi îngrijorează cu adevărat pe oameni — presiunea marii corupții, funcțiile publice și accesul la resurse publice — să rămână în afara atenției noastre', a mai explicat vicepremierul bulgar, citat de BTA.
Dacă va fi aprobată, noua lege va extinde categoria persoanelor care vor fi obligate să prezinte declarații de interese financiare. Printre aceste persoane se vor număra consilierii municipali, arhitecții șefi din primării, șefii vămilor, funcționarii responsabili cu fondurile europene, directorii de spitale publice, rectorii universităților de stat, angajații responsabili cu achizițiile publice.
Toți funcționarii publici și membrii consiliilor de la companiile de stat și municipale vor trebui să completeze declarații de avere și de interese către autoritatea care i-a numit în funcție. Fiecare declarație trebuie să includă averea persoanei respective, a soției/soțului sau a persoanei cu care coabitează, precum și ale copiilor lor sub 18 ani.
Combaterea corupției și reforma în justiție se află printre măsurile promise de prim-ministrul Boiko Borisov după revenirea sa la putere în octombrie anul trecut.
Meglena Kuneva, fost comisar european între 2007-2010, a declarat în mod repetat că Bulgaria dorește să urmeze exemplul României, unde politicieni de vârf, printre care fostul prim-ministru Adrian Năstase, și oameni de afaceri proeminenți au fost condamnați la pedepse cu închisoarea, menționează Reuters.
Bruxellesul a criticat în mod repetat Bulgaria pentru eșecul în a pedepsi oficialii corupți și în a eficientiza justiția. Bulgaria și România, monitorizate de UE prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, speră că înregistrarea de progrese în aceste domenii le va permite să adere la Spațiul Schengen de liberă circulație a persoanelor. AGERPRES