Guvernul atacă la CCR legea de modificare a OUG 4/2016 privind școlile doctorale (surse)
Guvernul atacă la CCR legea de modificare a OUG 4/2016 privind școlile doctorale, sesizarea a fost depusă la Curte și sunt vizate 'elemente de fond', au precizat, pentru AGERPRES, surse oficiale.
"Legislația adoptată nu asigură protejarea dreptului de autor, care este un drept de proprietate", susțin aceleași surse.
Premierul Dacian Cioloș declara miercuri că regretă decizia pe care a luat-o Parlamentul în privința modului în care se tratează plagiatele.
"Regret decizia pe care a luat-o Parlamentul în privința modului în care se tratează plagiatele. (...) Am luat niște măsuri prin ordonanțe de urgență, în urmă cu ceva vreme, tocmai pentru a crea un cadru clar, profesional, obiectiv, de tratare a acestor cazuri de plagiat. Sigur, nimeni nu contestă și nici eu nu contest nevoia, importanța, utilitatea implicării directe a universităților în tratarea acestor cazuri de plagiat", afirma Cioloș la începutul ședinței de Guvern de miercuri.
În acest context, premierul spunea că regretă și demisia lui Viorel Barbu din funcția de președinte al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Și grupul PNL din Senat a depus, joi, la Curtea Constituțională o contestație la legea de modificare a OUG 4/2016 privind școlile doctorale, invocând, între altele, nerespectarea principiului bicameralismului.
Senatul a respins, în ședința plenului de luni, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educației Naționale 1/2011 prin care a fost reglementată funcționarea școlilor doctorale și a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma inițială.
Potrivit raportului comisiei, modificarea Legii Educației prevede crearea unui mecanism privind desfășurarea învățământului la nivel doctoral, clarificarea și etapizarea acțiunilor de emitere a diplomelor și titlurilor la nivel universitar, stabilirea atribuțiilor privind procedurile și etica la nivelul învățământului.
AGERPRES