Guvernul adoptă luni un proiect prin care acordă bonificații de 3% pentru buni-platnici și amnistie la dobânzi și penalități pentru cei cu datorii

Guvernul adoptă luni un proiect prin care acordă bonificații de 3% pentru buni-platnici și amnistie la dobânzi și penalități pentru cei cu datorii

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni dimineață că Guvernul adoptă un proiect prin care acordă bonificații de 3% pentru buni-platnici și amnistie la dobânzi și penalități pentru cei cu datorii. Amintim că proiectul include și o ștergere de datorii de 30% din principal pentru rău-platnici, conform surselor Economedia .

„Azi va fi pusă în transparență publică și actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile și penalitățile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanțe până pe 25 noiembrie. Luăm însă și o măsură în premieră după Revoluție: răsplătim și contribuabilii corecți, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificație de 3%, deci plătesc mai puțin către stat. Consider că este forma cea mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toți contribuabilii onești din această țară”, a declarat Marcel Ciolacu.

Bonificația de 3% va fi acordată din valoarea impozitului pe profit datorat și plătit în anul 2024 iar pentru microîntreprinderi 3% din valoarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

La termenul scadent pentru plata impozitului pe profit și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor se va emite decizie de bonificație. Bonificația nu se restituie ci se utilizează pentru compensarea cu alte impozite și taxe datorate în anul 2025. Conform informațiilor Economedia, bonificația se va acorda automat, iar contribuabilii nu trebuie să depună o cerere pentru a o primi.

Informațiile Economedia arătau că, pe lângă aceste măsuri, Guvernul vrea să șteargă 30% din principalul datoriei pentru contribuabilii care au datorii la stat

Măsurile au fost agreate în ședința coaliției de joi și vor fi incluse într-o ordonanță de urgență care prevedea inițial beneficii mult mai mici. Măsurile vin în contextul în care Guvernul are nevoie urgentă de bani la buget: deficitul a depășit deja 4% din PIB și ar putea trece și de 7% până la finalul anului.

Astfel, va fi propusă o măsură pentru stimularea contribuabililor buni platnici, care și-au achitat la timp taxele și impozite. Aceștia vor primi o bonificație sub forma unui credit fiscal, care poate fi utilizată pentru stingerea obligațiilor fiscale datorate către bugetul de stat, pe parcursul a trei perioade fiscale (2025-2028), începând cu anul 2025. Creditul fiscal va fi în valoare de 3% din valoarea impozitului pe profit datorat și plătit/impozitului pe venit al microîntreprinderilor.

De asemenea, Guvernul vrea să stingă în integralitate penalitățile (dobânzile și penalitățile) aferente datoriilor acumulate la buget pentru persoanele juridice, dacă achită obligațiile restante până la 25 noiembrie 2024, precum și anularea a 30% din datorii + 100% din penalități pentru persoanele fizice, dacă achită obligațiile restante până la 25 noiembrie 2024.

Într-o variantă anterioară, se propunea doar iertarea a 85% din dobânzi și penalități.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat joi informația că Ministerul de Finanțe pregătește o soluție prin care cei care nu și-au plătit datoriile, dar le vor plăti până la data de 25 noiembrie vor beneficia de o anulare a accesoriilor. De asemenea, vor fi acordate bonusuri fiscale de 3% pentru cei care și-au plătit datoriile la timp.

Ciucă a declarat că, în ședința BPN, ministrul de Finanțe a prezentat această soluție.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…