Guvernul a extins categoriile de beneficiari ai programului 'Fiecare Copil în Grădiniță'
Încă aproximativ 30.000 de copii vor putea beneficia de Programul "Fiecare Copil în Grădiniță", după ce Executivul a modificat, miercuri, printr-o ordonanță de urgență, Legea privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, informează un comunicat al Guvernului, remis AGERPRES.
Actul normativ prevede că "de tichetul social destinat să încurajeze copiii din familiile defavorizate să urmeze grădinița vor beneficia și copii sub vârsta de 3 ani, dacă urmează cursurile învățământului preșcolar, precum și copiii care depășesc vârsta de 6 ani și care continuă să meargă la grădiniță ca urmare a recomandărilor specialiștilor (copii cu dizabilități și/ sau cu dificultăți de învățare)".
Sursa citată precizează că beneficiază de acest drept copiii care provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la de două ori venitul minim garantat pentru o singură persoană (de până la 284 lei, în cursul anului 2016).
"Prin eliminarea acestor limite de vârstă se estimează că vor putea beneficia de tichetul social acordat prin Programul "Fiecare Copil în Grădiniță" încă 29.000 de copii ce provin din familii defavorizate. Pentru copiii înscriși în învățământul preșcolar în anul 2015 — 2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență", se arată în comunicatul citat.
Până în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a acestui tichet social, sub numărul estimat inițial de 111.400 copii.
Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a celor mici, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar.
Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar — "Fiecare Copil în Grădiniță" — vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/ sau rechizite.
Pentru 2016, pentru finanțarea Programului "Fiecare Copil în Grădiniță" a fost alocată suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.
AGERPRES