Guvern: Toate pensiile și salariile din sectorul public vor fi plătite până pe 10 aprilie

Guvern: Toate pensiile și salariile din sectorul public vor fi plătite până pe 10 aprilie

Guvernul a decis în ședința de joi ca toate pensiile și salariile din sectorul public să fie plătite până în data de 10 aprilie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului Corneliu Calotă. "Există posibilitatea financiară de a se efectua plățile pentru pensiile și salariile din sectorul public până în data de 10 aprilie. Astfel, pensiile pe luna aprilie vor începe să fie plătite de mâine (vineri — n.r.) cele care sunt plătite prin Poștă. Vor fi virați banii către bănci pentru cei care primesc pensia pe card bancar, sume care vor fi disponibile din data de 7 aprilie. Până în data de 10 aprilie toate pensiile vor fi plătite", a afirmat Calotă, la Palatul Victoria.

El a precizat că drepturile salariale pe luna martie vor fi achitate în perioada 6 — 8 aprilie, Serviciul de Telecomunicații Speciale fiind singura instituție care va primi banii în data de 10 aprilie, conform propriei opțiuni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...