Guvern: Primul termen de plată a impozitelor și taxelor pe clădiri și mijloace de transport - prorogat până la 30 iunie

Guvern: Primul termen de plată a impozitelor și taxelor pe clădiri și mijloace de transport - prorogat până la 30 iunie

Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanță de urgență, ca primul termen de plată a impozitelor și taxelor pe clădiri și mijloace de transport să fie prorogat de la 31 martie până la 30 iunie.

Prevederile au fost aprobate în cadrul OUG privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007 — 2013, precum și unele modificări fiscal-bugetare.

"În această ordonanță de urgență sunt prevăzute câteva modificări legate de normele Codului fiscal. (...) Sunt prevăzute câteva prorogări de termene, în așa fel încât modificările pe care le-am susținut săptămâna trecută și care au apărut în Monitorul Oficial abia luni să poată avea timp să fie implementate și susținute în plată. (...) Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului — taxe pe clădiri, impozit, taxe pe teren, respectiv impozit, taxe asupra mijloacelor de transport — se prorogă de la 31 martie până la 30 iunie 2016. Totodată, contribuabilii care achită integral suma până la 30 iunie 2016 în ceea ce privește impozitul sau taxele pe clădiri, impozitele — taxele pe teren, respectiv impozitul, taxele pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de Consiliul Local. Termenul era de 31 martie, s-a prelungit acest termen pentru ca toată lumea să poată plăti, să poată beneficia de clarificările pe care Ministerul de Finanțe le-a adus în ultimele săptămâni în privința noului Cod fiscal și a normelor de aplicare la acesta", a explicat purtătorul de cuvânt al Guvenului, Dan Suciu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

El a făcut referire și la prorogarea unor termene până la 31 mai 2016 în cazul deținătorilor de clădiri, mașini sau terenuri.

"Este vorba de persoanele fizice care la data de 31 decembrie aveau în proprietate clădiri nerezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă care pot depune declarația până la 31 mai 2016. (...) Persoanele juridice care au obligația să depună declarații privind clădirile pe care le dețin în proprietate pe 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a acestora poate fi, de asemenea, menționată fiscal, declarată la Fisc până pe 31 mai 2016, inclusiv. De asemenea, persoanele fizice și juridice care la 31 decembrie 2015 dețineau mijloace de transport radiate din circulație conform prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice pot depune declarația de conformitate însoțită de documentele justificative până la data tot de 31 mai 2016, inclusiv. Așadar avem o prelungire a termenului de 31 martie pentru toate aceste situații până pe 31 mai 2016", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menționat că toate modificările vor intra în vigoare imediat după publicarea OUG în Monitorul Oficial.

"Considerăm că prin asemenea facilități pe care le creăm putem să nu mai avem presiune la nivelul agențiilor fiscului, se poate face o plată civilizată și încurajăm conformarea voluntară la plată", a mai declarat Suciu.

El a precizat, în privința măsurilor cuprinse în OUG referitoare la proiectele finanțate din fondurile europene, că acestea prevăd crearea "unui mecanism de împrumut de la Trezorerie în cuantum total de 400 de milioane de lei pentru închiderea unor programe europene".

"Împrumuturi pe care autoritățile publice le pot contracta pentru proiecte de impact în ceea ce privește fondurile europene, așa încât să închidă aceste proiecte — este vorba de proiecte din trei programe operaționale Regional, Mediu și Transporturi. Se pot contracta aceste împrumuturi tocmai pentru a nu se crea un risc de rambursare a sumelor în cazul în care angajamentele nu sunt finalizate. Vorbim de un împrumut de la Trezorerie care se poate duce pe 20 de ani la o dobândă ROBOR la trei luni plus 3% care se va plăti în tranșe egale trimestriale. Mecanismul de urgență se justifică tocmai prin încercarea de a nu pierde fonduri europene, de nu a fi obligați, apoi, să rambursăm fonduri europene pe proiecte care sunt în desfășurare în stadiu final", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Suciu a mai spus că "proiectele care vor fi eligibile se vor prezenta prin ordin de ministru și se vor selecta folosind un mecanism de colaborare între Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Fondurilor Europene".

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu)


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă