Guvern: Persoanele cu pensii de până la 900 lei vor beneficia de medicamente compensate 90%

Guvern: Persoanele cu pensii de până la 900 lei vor beneficia de medicamente compensate 90%

Pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială de până la 900 de lei pe lună vor beneficia, de la 1 iulie, de compensarea medicamentelor (din sublista B, prevăzută de HG 720/2008) în proporție de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei hotărâri adoptate vineri de Guvern.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, Guvernul speră să crească numărul de persoane beneficiare ale acestui program.

"Până în prezent, beneficiau de această compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei; veniturile realizate numai din pensii reprezintă drepturi de asigurări sociale care se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale achitate către bugetul de asigurări sociale de stat, fiind calculate pe baza veniturilor realizate de persoana asigurată", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, a fost simplificată și procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declarația pe proprie răspundere a pensionarilor. În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezultă cuantumul pensiei, precum și o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri.

"S-a constatat însă că, deși pensionarii declară că nu obțin alte venituri, în evidențele ANAF aceștia figurează că realizează și alte venituri, în general venituri mici. Astfel, au fost identificate situații în care declarațiile pe propria răspundere au fost date de către beneficiari fără a avea cunoștință despre existența unor sume considerate venituri (dobândă bancară, venituri din dividende ca urmare a faptului că sunt posesorii unor certificate de acțiuni, situație în care se impune recuperarea de la această categorie de asigurați a procentului de 40% reprezentând diferența dintre 50 — 90%)", se spune în comunicat.

Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporție de 50%, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate și, respectiv, de 40% din venituri proprii ale Ministerului Sănătății, prin transferuri din bugetul FNUASS.

"Din evidențele CNAS, în prezent, există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, în 2016 au fost eliberate un număr de 2,379 milioane de rețete aferente unui număr de 430.812 pensionari cu o valoare în cuantum de 167,6 milioane lei. Din datele CNAS, se estimează că, începând cu 1 iulie 2017 numărul de beneficiari cu venituri din pensii de până la 900 lei/ lună va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane", se precizează în comunicat.

Totodată, Guvernul a modificat și completat anexa la HG 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

"Se introduc două DCI-uri noi aferente Programului național de oncologie, ca urmare a deciziei de includere necondiționată emise în urma procedurii de evaluare; se rectifică în SUBLISTA C denumirea unui DCI, în cadrul Subprogramului de tratament al bolnavilor cu tuberculoză, astfel încât acesta să fie preluat în Lista prețului de decontare, așa cum a fost aprobat ca preț de Ministerul Sănătății. De asemenea, se introduce un nou DCI de care vor beneficia pacienții cu transplant hepatic, în conformitate cu prevederile HG 155/2017 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate", se mai arată în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...