Guvern: Participarea reprezentanților statului în AGA nu se mai remunerează
Operatorii economici la care statul și unitățile administrativ-teritoriale dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritară nu mai pot acorda remunerații reprezentanților în adunările generale ale acționarilor (AGA), a decis Guvernul în ședința de miercuri.
Hotărârea a fost luată printr-o ordonanță de urgență care modifică și completează Ordonanța 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară.
"În OUG adoptată astăzi se mai precizează că statul și unitățile administrativ-teritoriale, în exercitarea calității de acționar la societățile la care dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritară, acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanților săi în adunările generale ale acționarilor acestor societăți. (...) Guvernul a ținut cont de obligativitatea asigurării unui tratament egal între acționarii unei societăți, precum și necesitatea luării unor măsuri care să conducă la optimizarea cheltuielilor societăților la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară", se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
Potrivit sursei citate, s-a avut în vedere, de asemenea, necesitatea implementării în regim de urgență a unor măsuri care să asigure funcționalitatea, solvabilitatea și lichiditatea societăților la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari.
AGERPRES