Guvern: Iohannis a primit Vila Lac 2, dar se va muta in Vila Lac 3 după ce Băsescu va pleca
Guvernul confirma ca a decis, miercuri, ca presedintelui ales Klaus Iohannis sa ii fie acordata Vila Lac 2 drept resedinta oficiala, dar precizeaza ca acesta va folosi imobilul respectiv doar pentru perioada urmatoare, iar ulterior se va muta in Vila Lac 3, dupa ce aceasta va fi eliberata de Basescu, potrivit Mediafax.
"Guvernului i-a fost adusa la cunostinta optiunea domnului Klaus Iohannis cu privire la resedinta pe care acesta doreste sa o ocupe, din momentul in care mandatul sau va incepe. In urma optiunii domnului Klaus Iohannis, Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, ca viitorului presedinte sa ii fie acordata Vila Lac 2 drept resedinta oficiala pentru perioada urmatoare. Ulterior eliberarii Vilei Lac 3, ocupata in prezent de presedintele in functie, Traian Basescu, dupa termenul legal pe care il are la dispozitie, domnul Klaus Iohannis urmeaza sa preia aceasta resedinta drept resedinta oficiala", informeaza Guvernul.
Surse oficiale au declarat anterior agentiei MEDIAFAX ca Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, ca presedintelui ales Klaus Iohannis sa ii fie acordata Vila Lac 2 ca resedinta oficiala.
Atribuirea vilei a fost decisa prin hotarare de guvern.
"Cladirea are o suprafata de circa 2.000 metri patrati si un teren de 37.230 metri patrati, fiind dotata cu sauna si piscina interioara. Vila a fost deja pregatita de Regia Protocolului de Stat", au aratat sursele.
Conform anexei privind patrimoniul RA-APPS, vilele Lac 2 si Lac 3 mai sunt dotate cu patinoar, teren de tenis si vestiar.
Sursele citate au mai aratat ca in sedinta de guvern a fost discutata, pe scurt, si situatia locativa a presedintelui Traian Basescu, aratandu-se ca acesta mai are la dispozitie 60 de zile dupa incheierea mandatului prezidential in care mai poate ocupa Vila Lac 3.
Presedintele Traian Basescu ocupa in perioada mandatului Vila Lac 3, aflata in imediata apropiere a resedintei atribuite lui Iohannis.
La inceputul lunii decembrie, premierul Victor Ponta a declarat ca Guvernul ii va pune la dispozitie lui Klaus Iohannis, ca resedinta prezidentiala, vilele de protocol Lac 2 si Lac 3 ale Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), iar optiunea ii va apartine acestuia.