Guvern: Inima Reginei Maria va sta la Castelul Peleș

Guvern: Inima Reginei Maria va sta la Castelul Peleș

Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecția publică a Muzeului Național "Peleș" a stabilit miercuri Guvernul printr-o Hotărâre, informează Biroul de presă al Executivului.

"Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecția publică a Muzeului Național 'Peleș'. Guvernul răspunde astfel, printr-o Hotărâre, solicitării Muzeului Peleș, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea Reginei Maria (29 octombrie 1875). Caseta, care este clasată în categoria juridică Tezaur, va trece din administrarea Muzeului Național de Istorie a României în administrarea Muzeului Național "Peleș", informează Guvernul.

În anul 1933, când și-a întocmit testamentul, Regina Maria a cerut ca, după moartea ei, inima să îi fie depusă în capela pe care o construise pe malul mării, Stella Maris, de la Balcic, iar corpul să fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeș.

"După moartea Reginei, la 18 iulie 1938, Regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorința testamentară a Reginei Maria. Inima Reginei a fost așezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic.

După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana și așezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974 casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Național de Istorie a României. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?