Guvern: Fonduri europene de 10,4 miliarde de euro au intrat în România în 2014

Guvern: Fonduri europene de 10,4 miliarde de euro au intrat în România în 2014

România a beneficiat în 2014 de 10,4 miliarde de euro din fonduri europene pentru avansuri și rambursări, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

"La finalul lui 2014, au fost trimise spre decontare, la Bruxelles, facturi care reprezintă peste 50% din suma alocată României. Sumele totale intrate în România, atât pentru avansuri, cât și pentru rambursări, se ridică la 10,4 miliarde de euro. Pentru 2015, sunt deja aprobate 3 programe operaționale: Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, Programul Operațional Competitivitate și Programul Operațional Asistență Tehnică", a spus Calotă, într-un briefing de presă la Palatul Victoria.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!