Guvern: Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul după nereguli găsite la SSMRL

Guvern: Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul după nereguli găsite la SSMRL

Corpul de control al prim-ministrului a constatat o serie de "deficienţe şi încălcări ale legii" în activitatea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 (SSRML) în urma unei acţiuni de verificare care a cuprins perioada 1 ianuarie 2017 - prezent, sesizând şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pe acest subiect.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în urma verificărilor a reieşit că SSRML "nu deţine o bază de date actualizată a beneficiarilor Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi a drepturilor distribuite acestora, implicit a drepturilor de transport gratuit".

Totodată, Corpul de control al premierului a constatat că, între anii 2005 şi 2017, "SSRML a achiziţionat şi plătit din fonduri publice aplicaţii informatice specializate în gestionarea şi actualizarea bazelor de date a beneficiarilor Legii nr. 341/2004, fără ca acestea să fie utilizate în fapt, fiind încălcate prevederi legale".

"Deşi a avut la dispoziţie aplicaţiile informatice specializate, precum şi date şi informaţii transmise în baza protocoalelor de colaborare de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (DEPABD) şi Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), acestea nu au fost valorificate", se spune în comunicat.

Totodată, conform comunicatului, distribuirea de către SSRML a cartelelor de metrou către toţi beneficiarii, indiferent de mijloacele de transport existente în localitatea de domiciliu/reşedinţă şi eliberarea nenominală a acestora, "a creat condiţii pentru posibile valorificări de către persoane neîndreptăţite legal, fapt sesizat în repetate rânduri de către revoluţionari".

"În anul 2016, SSRML a plătit şi/sau 'distribuit' bilete CFR şi cartele de metrou gratuite, sub semnătură, inclusiv către beneficiari decedaţi", se arată în comunicat.

Nu în ultimul rând, sursa citată menţionează că "deşi instanţele de judecată au constatat, pentru foarte multe persoane, calitatea de colaborator sau de lucrător al Securităţii ca poliţie politică, SSRML fiind informat despre aceasta, persoanele respective sunt în continuare beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea 341/2004, nefiind finalizate demersurile de anulare a certificatelor şi de retragere a titlurilor, pentru multe persoane nefiind nici măcar începute aceste demersuri".

"Întreaga procedură privind verificarea calităţii de colaborator sau lucrător al Securităţii pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004 este una greoaie, ce durează perioade mari de timp, fapt ce conduce la ineficienţa acestui demers. Astfel, de la momentul solicitării verificării şi până la primirea rezultatelor şi demararea procedurii de anulare a certificatelor şi de retragere a titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, au trecut, în mai multe cazuri, peste 15 ani", conform comunicatului.

Nota de verificare a Corpului de control al prim-ministrului a fost transmisă către Secretariatul General al Guvernului şi Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, spre valorificare; Curtea de Conturi a României şi Ministerul Finanţelor Publice, spre informare; şi către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”