În vechiul sat tradițional românesc, autoritățile locale și instituțiile aveau rolul lor, de necontestat. Dar exista, pe lângă acestea, o „instituție” neoficială, care era mai de temut decât toate celelalte. Este „gura satului”, care îi obliga pe săteni să-și țină sub control ieșirile de orice fel.

Nu era om să nu se teamă să intre în „gura satului”, în special dacă erau tineri, pentru că ei erau ținte mai ușoare pentru bătrânele din sat, „specialiste” în „mass-media” locală. Practic, nu doar că transmiteau vești, noutăți, dar le adăugau și interpretări și analize proprii, astfel că, odată ce călcai strâmb și erai luat în vizor, cu greu îți mai puteai spăla imaginea.

„Gura satului este un sistem chiar străvechi de comunicare în satul tradițional. Nu o putem identifica cu un personaj anume sau o persoană, dar cu siguranță era temută. De la mic la mare, întreaga comunitate se temea de gura satului și de teama ei, toată lumea încerca să-și controleze comportamentul pentru a nu ieși din limitele impuse de legile nescrise ale satului”, explică etnologul Janeta Ciocan.

Legile nescrise ale satului

Când vorbește despre „legile nescrise ale satului” nu se referă doar la cele de bun simț, care erau respectate cu strictețe.

„Se refereau la mult mai multe: la firea omului, dacă era leneș, dacă era harnic; dacă îl stăpâneau anumite metehne, c um ar fi băutura ; dacă îi plăcea să vorbească într-un limbaj trivial (înjurături), sau pe ton de ceartă, era certăreț, scandalagiu”, mai spune ea.

De asemenea, era vizat și comportamentul în familie, dar și cel din comunitate și chiar din afara comunității.

„Putea să meargă la un târg într-o altă comunitate și dacă făcea un lucru (neacceptat), acesta se răsfrângea asupra întregii comuități. Dacă respectivul lucru era chiar rău, comunitatea purta pecetea respectivă poate câteva generații. De aceea, se fereau să facă astfel de lucruri”, mai spune muzeografa.

Astfel, „instituția” numită „gura satului”, mai spune ea, îl obliga pe fiecare membru al comunătății să-și monitorizeze comportamentul.

„Mass media” tradițională

Dar ce însemna, de fapt, gura satului și cum funcționa. „Erau mai multe forme de comunicare a <știrilor>. Era o <mass-media> tradițională”, mai spune Janeta Ciocan, zâmbind.

„Comunicarea știrilor - pe toate canalele: șezătoarea, hora, șanțul, poarta, fântâna; se întâlneau două femei la fântână și - vorba aceea - uitau să mai vină acasă”, mai spune ea.

Acestea, de fapt, erau locurile unde femeile, în special cele mai în vârstă, se întâlneau și făceau „schimbul de impresii”, adică fiecare relata despre ce a mai văzut, ce a mai auzit.

„Poarta era vestită în zilele de sărbătoare. Aproape că nu exista casă care să nu aibă o băncuță la poartă. Ieșeau femeile și stăteau pe această băncuță și povesteau. Mai mergeau una la alta, dar vecinele povesteau și peste drum. Fiecare povestea ce a văzut, ce a auzit. Să nu uităm de târg, de cârciumă sau biserică, pentru că după ce ieșeau de la biserică mai stăteau să și bârfească puțin”, mai spune ea.

Șezătorile, locul de „filaj” al mamelor de băieți

Șezătorile erau însă, de departe, cele mai bune locuri de unde femeile adunau informații. Aici erau observați tinerii care erau prea „atenți” unul cu altul. Să nu uităm că era locul unde se întâlneau și unde se stabileau relații.

„Mamele băieților erau atente să vadă care dintre fete e mai harnică, care știe mai bine, care toarce mai bine, mai frumos. Nu oricine știa să scoată un fir de cânepă foarte subțire și în același timp uniform. Firul era cu atât mai bun pentru anumite pânzeturi cu cât era mai fin. Sau cât de repede brodează, cât de repede coase. Cât era de bine pregătită pentru a se mărita”, mai spune muzeografa.

Astfel, mamele le transmiteau fiilor lor informații despre care fete sunt mai harnice, pentru a le fi mai ușor să-și găsească aleasa inimii.

În preajma Anului Nou însă, gura satului se transforma într-un adevărat post de știri. Este vorba despre „strigatul peste sat”, un obicei ce are loc în Maramureș la Anul Nou, unde se penaliza orice comportament neadecvat.

Strigatul peste sat, obicei de Anul Nou în Maramureș

Cu această ocazie, un grup de tineri informați se adunau pe un deal de unde strigau în gura mare tot ce s-a întâmplat în sat. De exemplu, dacă cineva era prins că a furat de la cineva din sat sau adulterul, toate acestea erau făcute publice la Anul Nou. Dar, de asemenea, și lucrurile bune erau anunțate cu această ocazie.

Memorabilă a fost experiența muzeografei care, prin anii 2000, într-o documentare a întrebat un bătrân ce avea atunci 90 de ani, dacă la aceste sărbători consumau alcool. „Mi-a zis: vai, domnucă, cum să bem? Că dacă ne vedeau mamele fetelor că bem, ne mai puteam însura? Că dacă voiai să te atingi de fată ziceau: du-te, că acela nu-i bun de nimic. Nu a fi în stare să te țină pe tine și pe prunci.”

Astfel de derapaje comportamentale erau penalizate de „gura satului”, „instituție” nerecunoscută, dar care ținea frâiele morale ale societății.