Grupul de Comunicare Strategică: Bărbatul adus la Tribunalul Bucureşti nu este infectat cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică: Bărbatul adus la Tribunalul Bucureşti nu este infectat cu COVID-19

Bărbatul aflat în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu este infectat cu coronavirus, a anunţat joi seară Grupul de Comunicare Strategică.

"Referitor la situaţia înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti, astăzi, 5 martie, facem precizarea că, în urma testelor efectuate în regim de urgenţă, a rezultat că bărbatul aflat în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu este infectat cu virusul COVID-19 (coronavirus)", precizează sursa citată.

O persoană arestată preventiv care a declarat că ar fi suspectă de infectare cu coronavirus a fost adusă joi în sala de judecată de la Tribunalul Bucureşti.

''Joi, am fost sesizaţi cu privire la împrejurarea că una dintre persoanele aflate în stare de arest preventiv transportată de la Penitenciarul Bucureşti-Rahova în sala de şedinţă, în faţa judecătorului, a declarat că este suspectă de infectare cu coronavirus. Faţă de această situaţie, s-a procedat la suspendarea şedinţelor de judecată ale Secţiei Penale, pentru dezinfectarea sălilor de şedinţă şi a zonelor în care a avut acces persoana respectivă, precum şi a spaţiilor aflate în imediata vecinătate a acestora'', a informat Tribunalul Bucureşti.

Persoana în cauză a fost preluată de escorta penitenciarului şi condusă pentru a i se face investigaţii medicale, au mai menţionat reprezentanţii instanţei. AGERPRES / (AS - autor: Antonia Niţă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”