Gruparea teroristă nigeriană Boko Haram și-ar fi schimbat numele în Provincia Africa de Vest a Statului Islamic

Gruparea teroristă nigeriană Boko Haram și-ar fi schimbat numele în Provincia Africa de Vest a Statului Islamic

Gruparea teroristă nigeriană Boko Haram și-a schimbat numele în Provincia Africa de Vest a Statului Islamic (ISWAP), potrivit ediției electronice a cotidianului britanic The Independent. Liderul grupării, Abubakar Shekau, a jurat credință luna trecută Statului Islamic, dar gruparea a continuat să acționeze sub numele său oficial de Jama'atu Ahlis Sunna Lidda'awati wal-Jihad, denumirea arabă pentru 'Oameni angajați în propagarea învățăturilor Profetului și a jihadului'.

Denumirea Boko Haram, care înseamnă 'Educația occidentală este interzisă', este folosită de la formarea grupării, în 2002, când acesta era principalul ei obiectiv.

Dar, în prezent, materialele de propaganda folosite de conturile afiliate SI pe rețelele de socializare au renunțat la ambele denumiri, folosind acum ISWAP.

Imaginile difuzate prezintă combatanți ai Boko Haram înarmați și cu fețele descoperite pentru prima dată, în contextul în care, cu excepția liderului Shekau, aceștia erau până acum reticenți în a-și dezvălui identitățile.

Consolidarea legăturilor cu SI ar putea avea un impact semnificativ asupra progresului militar al Boko Haram, potrivit BBC Africa.

Gruparea, care are 15.000 de membri, potrivit Amnesty International, a suferit pierderi repetate în ultimele săptămâni, dar a ripostat sâmbătă, vizând o tabără a armatei din Niger de pe o insulă de pe Lacul Ciad.

Alături de Ciad, Camerun, Benin și Nigeria, Nigerul face parte din coaliția regională care este creditată cu preluarea controlului asupra unor teritorii cucerite de Boko Haram în Nigeria. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”