Grup de lucru pentru a discuta despre salarizarea polițiștilor
Salarizarea personalului din Poliție va fi discutată în cadrul unui Grup de lucru ce a fost constituit luni și are o primă discuție la Ministerul de Interne pe marginea noului proiect de Lege a salarizării, a declarat președintele Federației Polițiștilor, Florin Vîlnei.
"Am format un grup de lucru. Ne ducem la Ministerul de Interne pentru a discuta pe Legea generală de salarizare. Cartoful fierbinte este HG 1/2017 (pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată — n. r.). La momentul acesta nu există un punct de vedere comun cu privire la aplicarea salariului minim pe economie de 1.450 lei. Aici sunt discuțiile. Toată lumea vrea o lege generală de salarizare, dar nimeni nu vrea, cel puțin pe Ministerul de Interne, să aplice salariul minim pe economie de 1.450 lei. Am format un grup de lucru, începând cu ora 14:00. Nu știu când se termină. Discuțiile sunt pe Legea generală de salarizare, pe noul proiect care ne-a fost și nouă prezentat", a spus Vîlnei, după discuțiile de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la care au participat, potrivit acestuia, și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, precum și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
Vîlnei a subliniat că, în funcție de ce se obține în grupul de lucru, se va stabili și mesajul ce va fi transmis în legătură cu protestele anunțate.
"La momentul de față n-aș putea decât să transmit către teritoriu că lucrurile sunt în discuții. N-aș putea să spun ce putem face cu privire la acțiunile de protest. N-avem un punct de vedere comun, așteptăm să vedem după grupul de lucru constituit, să vedem ce putem obține, cu ce concluzii ieșim și apoi putem trage mesajele necesare cu privire la organizarea de proteste", a subliniat liderul de sindicat.
El a adăugat că va fi respectat calendarul anunțat, urmând ca luni, după ședința de lucru, să se știe exact ce pași vor fi urmați, existând semnale foarte puternice din teritoriu că "oamenii se vor prezenta la lucru, dar nu vor mai intra în serviciu".
Florin Vîlnei a menționat, totodată, că Ministerul de Interne are un mare deficit de personal de 20.000 de oameni.
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, a declarat la începutul discuțiilor de la Ministerul Muncii pe marginea proiectului privind Legea salarizării că sindicaliștii din Poliție vor picheta Ministerul Muncii în zilele de 23 și 24 martie, iar în 25 martie vor organiza un marș de protest de la Ministerul de Interne până la Guvern, circa 10.000 de angajați exprimându-și intenția de a participa la aceste proteste.
Potrivit acestuia, sindicaliștii solicită, printre altele, să se respecte prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1 din 2017, care majorează salariul minim brut de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, în condițiile în care "sporurile pe bază de pontaj, de exemplu la personalul auxiliar din MAI, se raportează la salariul de bază din 2009, adică 600, 700, 800 lei, în funcție de cât a avut fiecare în acel moment".
AGERPRES/(A — autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Citiți și: