Gripa bagă tot mai mulţi români în spital. Medic: ,,Reamintim că acest virus poate ucide"

Gripa bagă tot mai mulţi români în spital. Medic: ,,Reamintim că acest virus poate ucide"

În plin sezon rece, gripa continuă să îi afecteze pe mulţi dintre români. Astfel, nu este de mirare că multe persoane ajung pe mâinile medicilor, având nevoie de internare şi de tratament de specialitate.

Gripă SURSĂ Arhiva Adevărul

Gripă SURSĂ Arhiva Adevărul

Conform doctorilor, există forme foarte severe de boală, care pot conduce chiar până la deces.

Formele severe pot conduce la deces

Cadrele medicale susţin că numărul pacienţilor este într-o continuă creştere . Totodată, aceştia transmit şi câteva sfaturi pe care trebuie să le urmăm în cazul în care apar primele simptome.

,,Ne confruntăm cu o creştere alarmantă a numărului de pacienţi care prezintă insuficienţă respiratorie, provocată de virozele respiratorii , cea mai severă fiind gripa. Este important să nu amânăm prezenţa la medic, să nu folosim leacuri tradiţionale sau ce ne recomandă rudele sau prietenii şi să nu iniţiem tratament cu antibiotic decât la recomandarea medicului”, a precizat dr. Florin Roşu, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Dubla infectare, extrem de periculoasă

Printre pacienții care ajung la spital se numără și cazuri mai speciale ce sunt, conform medicilor, mai greu de gestionat. Este vorba despre pacienții care prezintă dublă infectare, cu virusul gripal și Coronavirus, ce pot prezenta forme foarte severe de boală.

Conform medicilor, există câteva simptome de care trebuie să ţinem cont. Totodată, diagnosticul se poate pune doar după efectuarea unui examen clinic.

,,Este adevărat, este posibilă o dublă infectare, deoarece vorbim despre boli ce se transmit pe cale respiratorie. Astfel, putem să ne infectăm atât cu virusul gripal cât și cu Coronavirus. Fără un examen de laborator nu ne putem da seama dacă este vorba sau nu despre ambele. Astfel, este necesar să ne adresăm medicilor pentru a pune un diagnostic. Simptomele care apar sunt febra, durerile articulare, durerile musculare. În general, vorbim despre un tablou clinic foarte zgomotos, ce apare în situația în care pacientul prezintă dublă infectare", adaugă cadrele medicale

Cum putem evita îmbolnăvirea

Conform cadrelor medicale, există doar câteva metode prin care putem preveni îmbolnăvirea sau apariţia formelor grave de boală.

,,Recomandăm vaccinarea, care este o formă eficientă de prevenire a bolii. Totodată, recomandăm utilizarea măştii de protecţia. Dacă este cazul, se recomandă prezentarea în vederea unui consult de specialitate la cea mai mică modificare a homeostaziei organismului, adică a stării de normalitate. Este important să nu uităm că gripa este periculoasă şi poate ucide”, a încheiat dr. Florin Roşu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!