Grindeanu, PRIMA LOVITURĂ! Cei 6 parlamentari ai PSD Timiș au anunțat că vor vota împotriva moțiunii de cenzură!

Grindeanu, PRIMA LOVITURĂ! Cei 6 parlamentari ai PSD Timiș au anunțat că vor vota împotriva moțiunii de cenzură!

Premierul Sorin Grindeanu se va afla, sâmbătă, la Timişoara, unde va avea o şedinţă cu social- democraţii din judeţ, cărăra le va solicita sprijinul în demersul său de a-l îndepărta pe Liviu Dragnea de la conducerea partidului, relatează News.ro . În Timiş, PSD are patru deputaţi şi doi senatori care şi-au exprimat şi ei susţinerea pentru Grindeanu, declarând că vor vota împotriva moţiunii de cenzură iniţiată de PSD.

Şedinţa social- democraţilor, la care va participa premierul Sorin Grindeanu, este programată la ora 13.00, la sediul PSD Timiş, iar la aceasta vor participa parlamentari, consilieri locali şi judeţeni, primari şi membri din conducerea judeţeană a partidului.

Filiala Timiş a PSD a semnat, în 12 iunie, la iniţiativa celor aproximativ 50 de primari pe care îi deţine partidul în judeţ, o rezoluţie de susţinere a premierului Sorin Grindeanu. Acest document a fost transmis conducerii centrale a partidului.

În Timiş, PSD are patru deputaţi şi doi senatori care şi-au exprimat şi ei susţinerea pentru premierul Sorin Grindeanu, declarând că vor vota împotriva moţiunii de cenzură iniţiată de PSD.

”Am mai declarat de câte ori am fost întrebat şi declar şi acum că nu voi vota moţiunea împotriva Guvernului Sorin Grindeanu. Nici nu voi semna această moţiune”, a declarat, pentru News.ro, deputatul Alfred Simonis.

Un alt deputat, Adrian Pau, a postat pe Facebook, o poezie dedicată lui Sorin Grindeanu, în care foloseşte cel de-al doilea prenume al premierului, Mihai. Adrian Pau a mai scris că îl susţine ”fără menajamente” pe Grindeanu.

Sâmbătă seară, Sorin Grindeanu va participa, la Timişoara, la nunta fiului consilierului său personal, Alexandru Chirilă. Chirilă a fost subprefect de Timiş, consilier al primarului municipiului Timişoara, Nicolae Robu, dar şi consilier al lui Sorin Grindeanu când acesta ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

In urma cu o zi, surse din cadrul filialei iesene a PSD declarau, pentru News.ro, ca un singur parlamentar dintre cei 9 ai PSD Iasi va vota motiunea de cenzura impotriva Guvernului Grindeanu, intrucat majoritatea alesilor social-democratilor ieseni nu doresc caderea actualului Executiv.

Liderul informal al PSD Iasi este Mihai Chirica, primarul municipiului, chiar daca el a fost inclocuit de la conducerea organizatiei in luna aprilie, dupa ce l-a criticat public pe Liviu Dragnea in scandalul OUG 13.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…