Grindeanu: Indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Bacău-Paşcani au fost aprobaţi de Guvern

Grindeanu: Indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Bacău-Paşcani au fost aprobaţi de Guvern

Licitaţia pentru construcţia celor trei loturi ale autostrăzii Bacău - Paşcani, cu o lungime totală de 77,39 km, va fi lansată după aprobarea Proiectului Tehnic şi a documentaţiei de atribuire în Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a precizat, miercuri, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

"Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici ai autostrăzii Bacău-Paşcani (tronson al A7-Autostrada Moldovei). Proiectul finanţat prin PNRR are o valoare estimată de 7,442 miliarde de lei (cu TVA). După aprobarea Proiectului Tehnic şi a documentaţiei de atribuire în Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, va fi lansată direct licitaţia pentru construcţia celor 3 loturi ale autostrăzii Bacău-Paşcani, cu o lungime totală de 77,39 km: Lotul 1 (30,3 km) - Săuceşti (judeţul Bacău) - Trifeşti (judeţul Neamţ); Lotul 2 (18,99 km) - Trifeşti (judeţul Neamţ)- Gherăeşti (judeţul Neamţ); Lotul 3 (28,09 km) - Mirceşti (judeţul Iaşi) - Paşcani (judeţul Iaşi)", a notat şeful de la Transporturi .

Conform ministrului, pe traseul autostrăzii sunt prevăzute a fi construite nouă noduri rutiere, 112 poduri şi pasaje, un Centru de Întreţinere şi Coordonare, un Centru de Monitorizare şi Informare, două spaţii de servicii şi două parcări de scurtă durată.

"Autostrada Bacău-Paşcani va aduce o serie de avantaje economice atât judeţelor tranzitate, cât şi întregii regiuni: reducerea costurilor de exploatare şi operare ale vehiculelor, reducerea accidentelor, reducerea costurilor pentru prevenirea poluării mediului", a susţinut Sorin Grindeanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”