Grindeanu: Guvernul nu susține amendamentele la legea grațierii din Comisia juridică a Senatului; suntem deschiși la idei bune

Grindeanu: Guvernul nu susține amendamentele la legea grațierii din Comisia juridică a Senatului; suntem deschiși la idei bune

Trimisul special al AGERPRES, Mădălina Cerban, transmite: Premierul Sorin Grindeanu a afirmat joi seară, la Ierusalim, că Guvernul nu susține amendamentele la legea grațierii adoptate de Comisia juridică a Senatului, precizând însă că Executivul este deschis "la anumite idei bune".

"Susținem forma care a fost adoptată în proiectul de lege, în Guvern. Iar toate lucrurile care țin de grațierea unor fapte de corupție, eu cred că am fost foarte clar (...) Nu sunt de acord cu aceste amendamente, nu susțin și nu susține nici Guvernul aceste lucruri (...) Sigur, suntem deschiși la anumite idei bune, dar care să nu se refere la asemenea amendamente", a declarat Grindeanu, fiind întrebat cum comentează protestele care au avut loc în țară după adoptarea acestor amendamente.

Totodată, întrebat dacă a vorbit cu membrii PSD sau cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, după adoptarea acestor amendamente, șeful Executivului a răspuns: "Am vorbit cu ministrul Justiției să-l întreb dacă a fost prezent ieri, în ședința Comisiei Juridice. A fost prezent un secretar de stat, care a susținut punctul de vedere al Guvernului".

De asemenea, chestionat dacă o astfel de inițiativă parlamentară subminează obiectivul Guvernului de ridicare mai rapidă a MCV, Grindeanu a precizat: "Lucrurile — din ce am văzut astăzi — au fost (...) clarificate, în sensul că (...), pe raportul final, au fost respinse aceste amendamente, ceea ce e un lucru foarte bun. Și sunt convins că asemenea derapaje vor fi clarificate fie (...) prin votul în plen sau prin votul în cealaltă cameră, astfel încât să n-avem accidente de acest tip", a arătat Grindeanu.

Totodată, șeful Guvernului a precizat că fiecare parlamentar are dreptul la inițiativă.

"Fiecare parlamentar are dreptul la inițiativă, fie că vorbim de amendamente, fie că vorbim de proiecte de legi. De asemenea, în acest moment, (...) Ministerul Justiției este într-un amplu proces de consultare sau de promovare a unor proiecte sau pachete de legi, în acest domeniu, extrem de importante, fie că vorbim de legile justiției, (...) fie că vorbim de cel care se află în dezbaterea publică — acel proiect de punere în acord a deciziilor Curții Constituționale cu Codul penal și Codul de procedură penală, fie că vorbim de o largă consultare (...) despre actualizarea Codului penal și a Codului de procedură penală", a spus Grindeanu.

Potrivit premierului, acest proces va fi transparent. "Parcă am avut prea multe decizii ale Curții Constituționale care spun că anumite articole din Codul penal și Codul de procedură penală nu sunt constituționale (...) E un proces care în mod obligatoriu trebuie să fie transparent, (...) supus dezbaterii publice, astfel încât proiecte de un asemenea impact să fie adoptate de Parlament", a mai afirmat Grindeanu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…