Grindeanu: DNA nu e reprezentată de Negulescu sau Kovesi; trebuie să funcționeze dincolo de anumite persoane fizice

Grindeanu: DNA nu e reprezentată de Negulescu sau Kovesi; trebuie să funcționeze dincolo de anumite persoane fizice

Direcția Națională Anticorupție nu e reprezentată de ''domnul Negulescu sau de doamna Kovesi'', ci este o instituție care trebuie să funcționeze dincolo de anumite persoane fizice, a declarat joi premierul Sorin Grindeanu.

 "Am acordat și acord ministrului Justiției credit total. Faptul că dânsul a prezentat, ieri, o evaluare, pe care dânsul și Ministerul Justiției au făcut-o, e un lucru care se înscrie în prerogativele pe care ministrul Justiției le are din acest punct de vedere. Am urmărit foarte atent, am avut o discuție înainte de prezentarea publică cu domnul ministru. Am înțeles foarte bine argumentele pe care dânsul le-a prezentat, sunt de acord cu ele. Ca și concluzie, aș putea spune: ca lupta anticorupție să fie cu adevărat puternică în România toate mecanismele trebuie să funcționeze foarte bine, dar mecanismele nu stau și nu sunt legate de persoane. DNA nu e reprezentată de domnul Negulescu sau de doamna Kovesi, ca să trec de la o extremă la alta, ci este o instituție care trebuie să funcționeze dincolo de anumite persoane fizice", a afirmat Sorin Grindeanu, care participă la o întâlnire de lucru organizată de Institutul Aspen.

În ceea ce privește reuniunea de la Institutul Aspen, premierul a spus că prezența sa la eveniment este legată de temele importante ce urmează să fie abordate.

"Am venit astăzi la Aspen Institute să discutăm despre politici publice, despre Sănătate, despre Educație, despre Infrastructură, aceste lucruri sunt extrem de importante pentru Guvern și toate aceste politici publice reprezintă priorități pentru noi", a arătat Grindeanu.

La reuniunea de lucru de la Institutul Aspen mai participă, printre alții, directorul Institutului Aspen România, Mircea Geoană, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, și consilierul prezidențial Constantin Ionescu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?