Grindeanu despre grațiere: Așteptăm concluziile MJ și adoptăm soluția cea mai bună
Premierul Sorin Grindeanu a declarat că i-a cerut ministrului Justiției să prezinte concluziile care se vor desprinde după dezbaterea publică legată de grațiere și modificarea Codurilor penale, astfel încât, după aceea, "asumat", să se meargă înainte și să fie adoptată "soluția cea mai bună".
El a precizat că pe acest subiect va fi luată "o decizie fermă".
"Aștept propunerile din partea Ministerului Justiției, nu vreau să mă antepronunț. Aceste propuneri, sper să vină în următoarele zile astfel încât să luăm o decizie fermă în ceea ce privește acest subiect", a adăugat premierul.
Grindeanu a susținut că modalitatea în care vor fi adoptate măsurile privind grațierea și modificarea Codurilor penale va fi fie prin ordonanță de urgență, fie prin asumarea răspunderii Guvernului, fie prin proiect de lege. "Toate aceste trei modalități sunt absolut legale", a afirmat șeful Executivului.
Potrivit premierului, nu doar grațierea rezolvă problemele din penitenciare, ci este nevoie și de alte măsuri.
"Am prevăzut în bugetul pe anul acesta la Ministerul Justiției sume de bani astfel încât să se dubleze alocația pentru hrană. Știu că ministrul Justiției în aceste zile a făcut un tur (...) în foarte multe penitenciare pentru a vedea condițiile. (...) Mai trebuie să facem măsuri alternative. (...) Și grațierea face parte din măsurile pe care trebuie să le luăm, împreună cu celelalte. Aștept de la Ministerul Jsutiției, ca și prim-ministru, pentru că până în acest moment (...) nu-mi este foarte clar ce vor propune, dar e dreptul Ministerului Justiției, ca și titular, să vină cu propunerea pe care o consideră cea mai potrivită din acest punct de vedere și o vor face", a subliniat Grindeanu.
Prim-ministrul a subliniat, în context, că Guvernul trebuie să fie foarte atent "nu neapărat pe conținut, ci pe proceduri".
AGERPRES