Grindeanu, despre avizul CSAT privind bugetul pe 2017: Ne susținem punctele de vedere și vreau să respectăm procedurile
Guvernul își va susține punctele de vedere în privința proiectului de buget pe anul 2017 în ședința CSAT de marți, a afirmat premierul Sorin Grindeanu.
Prim-ministrul a făcut referire la faptul că Guvernul nu a putut adopta vineri proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017, în absența avizului CSAT.
De asemenea, premierul Grindeanu a precizat că a avut o discuție telefonică vineri cu președintele Klaus Iohannis și a sperat că actualul Executiv va beneficia de "un tratament egal" cu cel de care a avut parte Guvernul Cioloș.
"În 9 decembrie anul trecut s-a ținut ședința de Guvern fără aviz CSAT, în care s-a adoptat proiectul de buget și a fost trimis către Parlament. În 10 decembrie a fost CSAT-ul. (...) Ca și prim-ministru, am sperat la un tratament egal cu cel de anul trecut, să pot să trimit spre Parlament bugetul (...) Am văzut că marți o să avem ședință CSAT. Din păcate, aceste lucruri înseamnă 3, 4, 5 zile în care se puteau întâmpla toate acele etape în Parlament", a afirmat Grindeanu.
Întrebat dacă se așteaptă ca șeful statului să îi facă dificultăți și bugetul pe 2017 să nu aibă avizul CSAT, Sorin Grindeanu a răspuns: "Văzând desfășurarea din ultima săptămână (...) încep să fiu sceptic. Aș vrea să am o surpriză marți și lucrurile să fie constructive, să putem cât mai repede să (...) se avizeze bugetul și să se voteze în Parlament, astfel încât să se intre pe (...) o desfășurare normală".
Totodată, întrebat de ce nu a adoptat Guvernul proiectul de buget în absența avizului CSAT, premierul Grindeanu a replicat: "Pentru că trăim în România (...) și vreau să respectăm procedurile".
AGERPRES