Grindeanu: Absorbția fondurilor europene la MSI a ajuns la 55%; ținta pentru finele anului este de 100%

Grindeanu: Absorbția fondurilor europene la MSI a ajuns la 55%; ținta pentru finele anului este de 100%

Absorbția fondurilor europene la Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ se află, în acest moment, la 55%, iar pentru sfârșitul acestui an țintim un nivel de 100%, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, Sorin Grindeanu, ministrul Comunicațiilor. 'Avem de implementat până la sfârșitul anului, pe vechiul exercițiu bugetar, un proiect care va duce infrastructura broadband în 783 de localități unde operatorii economici nu au interes să investească. E un proiect în care colaborarea cu autoritățile locale este foarte importantă.

Până în acest moment, suntem în media anunțată de Ministerul Fondurilor Europene la absorbția fondurilor europene, undeva la 55%, pe vechiul exercițiu bugetar. De asemenea, avem 120% ca și contractare și sper ca finalului anului să ne prindă cu absorbție de 100%, pe vechiul exercițiu bugetar al UE', a spus Grindeanu.

Potrivit ministrului pentru Societatea Informațională, România are multe de recuperat pe segmentul IT&C, deși capitalul uman este foarte bine pregătit și recunoscut.

'Noile linii de finanțare reprezintă un subiect extrem de important și în domeniul IT&C. România are foarte mult de recuperat, deși ne mândrim cu un capital uman foarte bine pregătit. Spre exemplu, în România, în acest moment, jumătate din populație nu este utilizatoare de Internet.

De asemenea, dacă vorbim de eCommerce, doar 17% dintre români au folosit măcar o dată acest sistem, media europeană fiind de peste 80%.

La eBanking suntem undeva la 7%. Capitalul uman recunoscut al țării noastre există. Pentru asta s-au făcut pași importanți, fiind aprobată Strategia pentru Agenda Digitală 2020. Sper ca, în perioada următoare, să aprobăm și planul NGN — Next Generation Network', a afirmat Sorin Grindeanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor