Grindeanu: Abordăm cu responsabilitate construcția bugetului, în condițiile încadrării în limita deficitului bugetar de 3% din PIB

Grindeanu: Abordăm cu responsabilitate construcția bugetului, în condițiile încadrării în limita deficitului bugetar de 3% din PIB

Construcția bugetului pentru 2017 este abordată "cu maximă responsabilitate", obiectivul principal fiind acela de a pune în aplicare măsurile asumate în programul de guvernare, în condițiile încadrării în limita deficitului bugetar de 3% din PIB, afirmă premierul Sorin Grindeanu, într-un comunicat al Guvernului, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, premierul Sorin Grindeanu și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, i-au prezentat miercuri președintelui Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii de lucru de la Cotroceni , datele furnizate de Comisia Națională de Prognoză care stau la baza elaborării proiectului de buget pentru anul 2017.

"Abordăm cu maximă responsabilitate construcția bugetului pentru 2017, cu obiectivul principal de a pune în aplicare măsurile asumate în programul de guvernare, în condițiile încadrării în limita deficitului bugetar de 3% din Produsul Intern Brut. De asemenea, avem în vedere măsuri care să susțină continuarea ritmului de creștere economică, astfel încât dezvoltarea economiei să fie resimțită în mod concret de oameni", spune șeful Executivului, citat în comunicat.

Prim-ministrul a precizat, totodată, că la elaborarea bugetului pentru anul acesta o prioritate a Guvernului este să asigure Armatei 2% din PIB, conform angajamentelor asumate de România în relațiile cu NATO, se mai arată în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

2 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

3 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989

4 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

5 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?