Grevă la Alitalia marți, 142 de zboruri anulate

Grevă la Alitalia marți, 142 de zboruri anulate

Compania aeriană italiană Alitalia a anunțat luni anularea a 142 dintre zborurile sale de marți din cauza intrării în grevă a unei părți din personalul său, care denunță suprimarea anumitor avantaje, informează AFP.

Într-un comunicat adresat clienților companiei, în care își cere scuze pentru neajunsurile provocate, directorul său general Cramer Ball estimează această grevă drept "inexplicabilă și nedreaptă".

În opinia sa, greva ar fi legată de suprimarea recentă a unui "privilegiu pentru piloți și alți membri ai personalului" care le permitea "să călătorească gratuit în diferite părți ale Italiei pentru a se duce spre bazele lor din Roma și Milano sau a le părăsi", decizie luată "pentru a economisi bani, similară celor ale altor companii aeriene în Europa și în restul lumii".

Sindicatul Fit-Cisl a evocat, la rândul său, "un atac la adresa drepturilor lucrătorilor", subliniind că personalul Alitalia "demonstrase întotdeauna o mare responsabilitate și un înalt profesionalism, în special în momentele cele mai dificile".

"Greva, prima după numeroși ani, are motive legate de condițiile de viață și de muncă ale personalului care suferă decizii nediscutate niciodată dinainte", a declarat secretarul general al acestui sindicat, Nino Cortorillo.

El a evocat astfel o majorare a orarelor de lucru, proceduri de concediere individuale în afara normelor, revenirea asupra unor facilități acordate salariaților pentru a se deplasa de la domiciliul lor la locul de muncă și unor ajutoare acordate personalului având condiții familiale și personale foarte delicate.

Circa 20 de zboruri ar urma să fie anulate, de asemenea, la altă companie italiană, Meridiana, după semnarea în urmă cu o săptămână a unui acord privind suprimarea imediată a 396 de locuri de muncă în cadrul unui parteneriat al ultimei șanse cu Qatar Airways.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen