Greva continuă. 86,93% dintre profesori protestează: „Procentele avansate de Ministerul Educației au creat confuzie”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a anunțat că protestul dascălilor continuă. Marți, 6 iunie, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat pentru declararea protestului.
Greva profesorilor începută pe 22 mai continuă FOTO Inquam Photos Octav Ganea
"Menționăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă. Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ", au transmis cele două Federații.
"O dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern"
Ministrul Educației, Ligia Deca, a transmis că 15.000 de angajați din sistemul de învățământ (10.000 profesori) au renunțat la grevă de pe 1 iunie până acum. „De la unitățile de învățământ și ca urmare a măsurilor luate de Guvernul României și ca urmare a ordonanței de urgență 53, de la 1 iunie, care prevede majorările salariale în învățământ, putem anunța că în acest moment, de la momentul ordonanței, de la momentul adoptării ordonanței și până astăzi, avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învățământ care au renunțat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment avem peste 1.000 de unități de învățământ în care nicio persoană nu face grevă”, a transmis oficialul, fiind prima dată când oferă date despre cei care fac grevă.
De asemenea, ea a arătat și printr-un exemplu ilustrativ care este procentul de personal în grevă la nivelul județelor. „Avem județe care au în jur de 25% participare din total personal a grevă. Mă refer aici la Prahova și avem și județe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara, unde este undeva la 80%. Ceea ce pe noi ne bucură este trendul descendent. Este clar că încet-încet, cadrele didactice revin în clase, personalul revine în școli și asta ne permite, așa cum am discutat încă de ieri, domnul secretar de stat, Sorin Ion, a discutat încă de ieri cu inspectorii școlari ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să se poată organiza un program de recuperare în așa fel încât până la finele cursurilor, până la finele anului școlar, să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educațional, cât și oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce privește salariul pe luna mai, ca urmare a acțiunii”.
În plus, Ligia Deca afirmă că această renunțare la grevă reprezintă o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern.
Sursa: adevarul.ro