Grevă a angajaților greci din sectorul public: ce nemulțumiri au

Grevă a angajaților greci din sectorul public: ce nemulțumiri au

Bugetarii din Grecia, inclusiv medici, profesori și angajați din transporturi, protestează joi, 21 septembrie, față de modificările legislației muncii pe care guvernul intenționează să le facă, la doar câteva luni după ce a fost reales.

 Prim ministrul grec Kyriakos Mitsotakis

Prim ministrul grec Kyriakos Mitsotakis

Guvernul condus de prim ministrul Kyriakos Mitsotakis este de părere că noile modificări ar elimina munca la negru și ar încuraja ocuparea forței de muncă în general. Opoziția spune că este un atac la adresa drepturilor muncitorilor și ar crea condiții „barbare”, scrie Reuters.

Greva a fost declanșată de cel mai mare sindicat din sectorul public din Grecia, ADEDY.

În timpul grevei, trenurile și autobuzele au avut program redus. Spitalele de stat au funcționat cu personal de urgență, iar multe școli au fost închise, potrivit sursei citate.

Lucrătorii se vor aduna în centrul Atenei și apoi vor merge în marș până la parlament.

"Cerem retragerea proiectului de lege", a declarat sindicatul ADEDY, care este format din aproximativ o jumătate de milion de muncitori.

Guvernul lui Mitsotakis a fost reales anul acesta, în iunie. Acesta este primul protest de după alegeri.

De ce sunt lucrătorii greci nemulțumiți?

Legea, aflată în stadiul de proiect în acest moment, ar permite angajaților cu normă întreagă să obțină un al doilea loc de muncă cu jumătate de normă și să lucreze până la 13 ore pe zi, cu excepția cazului în care se aplică anumite condiții, cum ar fi conflictul de interese, potrivit jurnaliștilor Reuters.

Totodată, legea ar permite angajatorilor să implementeze o săptămână de lucru de șase zile, dacă este necesar.

Un alt lucru menționat de proiectul de lege aflat în dezbatere este reprezentat de faptul că un angajat poate fi concediat în primul an de muncă fără avertisment sau remunerație, cu excepția cazului în care părțile se înțeleg altfel.

De asemenea, ar permite o perioadă de probă de până la șase luni, cu condiția ca angajatorii să ofere clauze detaliate privind termenii de muncă.

O amendă de până la 10.500 de euro este prevăzută pentru angajatorii care nu declară prelungirea programului de lucru al unui angajat sau schimbarea turelor.

Totodată, legea ar putea introduce amenzi și o pedeapsă de șase luni de închisoare împotriva celor care îi împiedică pe angajați să lucreze în timpul unei greve, conform acelorași surse.

Parlamentarii din partidul de stânga Syriza, ce formează principala formațiune de opoziție, susțin că guvernul promovează "o agendă secretă" împotriva lucrătorilor. Și politicienii din partidul comunist grec KKE a calificat proiectul de lege drept "monstruos", conform Reuters.

În acest context, românii care vor să călătorească în Grecia sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de grevă și că vor fi afectate activitatea aeroportuară și transportul public, care va funcționa doar între orele 09:00-21:00.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…