Greșelile alimentare care ne trimit la spital de sărbători. Ce pui alături de sarmale și caltaboș ca să nu ți se facă rău
Sunt câteva greșeli alimentare care ne trimit la spital de sărbători. Nutriționiștii ne învață ce să punem alături de sarmale și caltaboș ca să nu ni se facă rău după mesele copioase de sărbători. Tradiţiile culinare specifice românilor fac rău și unui organism sănătos.
Mesele bogate de sărbători ne pot crea probleme digestive FOTO Shutterstock
Alimente încărcate de grăsimi, proteine animale, calorii, care sunt îndelung prelucrate termic, afectează sănătatea. Însoţite de consumul de alcool şi lipsa de mişcare, aceste obiceiuri duc către latura neplăcută a sărbătorilor.
Ca să nu avem probleme, însă, trebuie să ştim cum şi cât să mâncăm, spun nutriţioniştii. Carne şi cartofi, o combinaţie greşită, se digeră greu . Vom avea probleme atât cu stomacul, cât şi cu kilogramele în plus. Carnea se asociază cel mai bine cu legume sau o salată. Iar până la desert trebuie să aşteptăm cel puţin două ore, anunță observatornews.ro.
Moderația, cuvântul cheie
"Moderaţia este cuvântul cheie. O altă strategie este să alegi de pe masă ceva ce într-adevăr îţi face cu ochiul, sarmale de exemplu, şi te limitezi la acel preparat şi nu mai mănânci şi friptură şi cârnaţi şi 10 feluri de desert", explică Șerban Damian, nutriționist.
De asemenea, combinaţia de alimente grase plus alcool creează multe neplăceri. Mulţi oameni ajung să facă colecistica sau pancreatită ori să li se reactiveze ulcerul gastric.
Trebuie să mâncăm încet
Pentru a nu ajunge în astfel de situații, specialiștii ne sfătuiesc să mâncăm încet şi să stăm la masă cel puţin 20 de minute.
"Să nu înfulecăm o porţie de 6 sarmale în 5 minute pentru că atunci nici măcar nu reuşim să avem senzaţia de saţietate", spune nutriționistul Anca Hâncu.
Iată 5 sfaturi pe care trebuie să le urmăm pentru o alimentație sănătoasă de sărbători:
1. Între felurile de mâncare trebuie să existe pauze, în aşa fel încât stomacul să poată digera felul anterior
2. Sarmalele grase, caltaboşul, crusta curcanului, ciorba plină de grăsimi , friptura trebuie să fie consumate în cantităţi cât mai mici şi întotdeauna cu legume din abundenţă, salată de crudităţi sau salată de varză
3. Deserturile tradiţionale (cozonacul, checul, prăjiturile) trebuie făcute în casă cu un aport cât mai mic de grăsime precum margarină şi zahăr rafinat
4. Hidratarea corectă ajută digestia şi limitează apetitul crescut, aşa că aportul de apă este important
5. Pentru ca digestia să fie cât mai uşoară, putem să profităm de luminile spectaculoase şi de târgurile de Crăciun, şi să facem o plimbare de cel puţin o oră alături de familie.
Sursa: adevarul.ro